Update : ratele si boboceii. Plus cateva observatii personale

Cele mai multe cautari, cu accesarea blogului, sunt cele despre rate lesesti. Si-i inteleg pe oameni, pentru ca  informatii pe net sunt foarte putine, vagi si generale. Si eu am cautat la randul meu si stiu cat e de greu.
Asa ca vreau sa-i ajut pe cei care cauta aceste informatii si sa le spun atat cat stiu eu despre rate, cum le-am crescut, ce le-am dat sa manance, ce am observat la ele.
Boboci fiind le-am dat uruiala amestecata cu apa. Si cei mici si cei mari sunt innebuniti dupa asa ceva. Uruiala trebuie sa fie mai putina, iar apa mai multa ca sa poata sa o manance.

Si la boboci si la cei mari le-am dat frunze de varza ( o delicatesa pentru ei ), rosii, dovlecei, pepeni ( cand mananca pepeni isi arata adevarata fata de fiare), frunze de dovleac si frunze de salcam ( nu sunt foarte incantati de ele, totusi daca foamea-i mare le mananca). Tot ce am zis ca mananca se toaca marunt, pentru ca ele nu pot rupe mancarea.
Mananca precum disperatii nisip. Am citit ca nisipul e indispensabil pentru ei, ii ajuta la digestie.
Le mai place noroiul, il mananca si se balacesc in el. Noi am ales un colt din curticica lor si mereu le punem apa acolo, ca sa aiba noroi in permanenta.

Ca si cereale le-am dat grau si il mananca cu placere cu totii ( nu se da grau la boboci cand sunt micuti ). O sa incercam si cu porumb, pana acum nu le-am dat.
Apa e indispensabila! Trebuie sa aiba in permanenta apa curata si proaspata de baut si scaldat ( mare atentie cand bobocii sunt mici; apa e ca un magnet pentru ei, dar le face rau, in plus se pot ineca).
Desi se fac ca porcii in noroi, nu or sa intre sa se scalde in apa mai veche de o zi sau apa murdara. Daca apa e statuta, nu intra in ea, nu o beau si sufera.
Am observat ca le place foarte mult in curatenie. Dupa ce le facem curat in cotete, intra, inspecteaza si se aseaza multumiti in ele, apoi incep sa scoata niste sunete si dau din cap a multumire.
Nu le place soarele puternic, pe caldurile mari se baga in cotete, cauta umbra, iar dupa ce soarele se mai domoleste, apreciaza foarte mult o baie in apa rece si curata.
Ce-am mai observat : nu le plac zgomotele puternice, nu le place sa te misti repede, cu viteza, printre ei ( noi mergem mai incet, sa nu-i speriem. Acum am ajuns in situatia in care trebuie sa le ocolim, ca nu se mai sinchisesc de noi ).
 Se sperie repede si se streseaza. Daca-s stresate nu mai oua o buna perioada de timp, isi revin destul de greu.
Nu le place sa stea ingradite, le place sa se miste, sa aiba spatiu mare. Le place sa le vorbesti, vin la noi si par sa asculte.
A! Si le mai plac nectarinele. S-a dus Lucian in spate la ele mancand o nectarina, iar zapacitele au tabarat pe el, cand au vazut ca-i rost de ceva mancare. N-a avut ce face decat sa le-o dea lor, in bucatele mici. Au mancat-o cu mare placere.
Si cel mai important, nu neaparat pentru rate, ci pentru pasari si animale in general : sa nu credeti vreodata ca pasarile si animalele sunt proaste! Ele fac anumite lucruri pentru ca asa trebuie si pentru ca le dicteaza instinctul. NOI nu le intelegem.

Si acum, poate ca va era dor de el, sa va arat si Fiara ( pentru cei care nu stiu, e ratoiul al mare, tartorul tartorilor).
Eu cred ca in alta viata asta a fost crocodil. Voua nu va pare?

Revenire : 10.09.2012

Dupa cinci zile in care le-am dat porumb, pot sa spun cu mana pe inima ca nu le place.
Nici una nu a mancat porumb. Luau in cioc o boaba si apoi o aruncau de nu se vedea.

Marketing made in Romania

Am fost zilele trecute sa luam la copil rechizite, plus altele necesare. Desi voiam sa mergem in Pitesti, a trebuit sa ajungem in Bucuresti, asa ca ne-am dus la Auchan Militari.
Mai, gratis daca se dadea ceva, nu era omorul care era acolo! Lumeee... de toate felurile si natiile, care mai de care mai capiati si disperati.
In incercarea de a ajunge la rafturi si a lua cele trebuincioase, trebuia sa ne luptam cu oameni, carucioare si lucratori care aduceau marfa suplimentara la rafturi. In toata zapaceala respectiva, nu mai eram in stare de nimic, nici nu mai stiam ce trebuie sa luam, de fapt nici nu mai eram sigura cum ma cheama.
La un moment dat, in plina lupta pe niste coperti de carti, imi intinde juniorul o hartie, cu un zambet jenat pe fata. O iau, imi arunc ochii pe ea si dau sa o arunc in carucior. Dar mi s-a parut ca nu am citit bine si o mai citesc o data. Nu, nu gresisem.

Iata ce pliant a primit :

Cine ti-a dat porcaria asta?! il intreb nervoasa.
Si-mi arata. O vaca impartea pliantele. Era o fatuca cu o fata jalnica, pesemne de la cate isi primise in ziua aia, imbracata intr-un costum de vaca.
Am vrut sa-i zic vreo doua, dupa care mi-am dat seama ca nu avea nici un rost. Fata castiga si ea niste bani, intr-un mod destul de greu, tinand cont de cuvintele care i se aruncau atunci cand o vedea lumea sau, mai ales, dupa ce citeau pliantul.
Apoi am stat si m-am gandit la oamenii astia de la marketing. Si mai ales la sefii lor, care au aprobat porcaria aia. Intentia nu e voit jignitoare (sper asta!), dar implicit jigneste.

Chiar nu mai au imaginatie deloc? Adica o imaginatie sanatoasa, ca de una bolnava au dat dovada ca au din plin. Sau poate asta e respectul pe care il arata consumatorului.

Mai sunt reclamele alea tampite de la Dedeman. Sunt atat de infantile si de idioate! Dupa ce le citesc, imi raman in cap toata ziua, ma irita continuu ( probabil asta e si intentia, numai ca pe mine ma fac, prin asta, sa nu calc prin magazinele lor).
Exemple : " Ca sa-ti spun ca te iubesc/ Biblioteca ( motocoasa, topor, cazan, cutit etc) iti daruiesc".
Deci, care e ideea? De ce trebuie sa daruiesti un cazan, sa zicem, cuiva pe care cica il iubesti ?
Sau poate mai are o continuare, pe care noi nu o stim, ceva de genul :

"Ca sa-ti spun ca te iubesc

Un cazan iti daruiesc,

Ai trupul tras prin inel

Potrivit sa fierbi in el."

Ei? Asa parca mai are sens, nu?

Sau ( ca sa pastram tematica) :

"Cand iubirea este mare

Iti fac o spanzuratoare.

Iar iubirea ma-nfioara

Si ma duc si-ti iau si-o sfoara.

Te iubesc, n-o zic in doara,

Si-ti vreau munca mai usoara,

Dar nu stiu cum sa ti-o spun,

Asa ca-ti iau si-un sapun!"

Si as mai continua, dar ce sens mai are? 

Poate ca asta e nivelul nostru actual, poate ca si invatamantul are partea lui de vina. Nu stiu si nu-mi sta in caracter sa judec pe cineva.

Cert e ca pe mine m-au convins! M-au convins sa nu le cumpar produsele!

Din gradina adunate si-napoi la rate date!

Stiti ca de vineri dimineata eram deja intrata in week-end cu ganduri mari si planuri de treburi serioase.
Voiam sa fac ceva suc de rosii si sa ma ocup de vinete, pe care le-am neglijat la modul cel mai nesimtit cu putinta.
Ei bine, n-am facut-o!
Daaaar, duminica dimineata m-am dus ca o primavara in gradina din spate, cu cafeaua, sa-mi salut vinetele, daca de altceva tot nu eram in stare.
Si le admiram si le vorbeam, le si auzeam cum se roaga de mine sa le culeg, sa fac ceva cu ele, dar eu eram surda la rugamintile lor.
La un moment dat, vad un "rest" de vanata. Adica o planta careia i-au ramas numai tijele principale, fara nici un pic de frunze. Mai sa fie, imi zic, au inceput iar scarboseniile de Colorado! Si incep sa ii caut.
Nimic, nici urma! Dar vad alta planta aproape cheala, iar o tija era mult " umflata". Cand ma uit mai bine era o mare, hidoasa, cea mai scarboasa omida pe care am putut s-o vad in viata mea.
Iau o frunza de dovleac ( ca-i mai mare ) si incerc sa trag scarbosenia de pe vanata.
Mai, parca era lipita acolo! Am tras tare, era sa scot si planta din pamant.
In momentul in care am dezlipit-o si era in mana mea, a inceput dracovenia naibii sa se miste intr-o parte si-n alta si sa scoata niste sunete de parca avea dinti si-i clantaneau in gura ( acum, ma gandesc ca poate avea un soi de foarfece ceva).
Cand am vazut cum face, am tras un chiot ( a se citi urlet disperat) de m-au auzit si satele invecinate si am lipit-o de pamant cu o forta de ma putea invidia si Hercule.
Lucian cand mi-a auzit chemarea bland susuitoare si duioasa, a venit in cel mai tare sprint al vietii lui. S-a blocat si el un pic cand a vazut scarbosenia, n-a mai apucat sa comenteze despre "volumul" chemarii mele.
Initial am zis ca am omorat-o, dar nu, a inceput sa se miste disperata, voia sa se urce iar in vinetele mele.
A luat-o Lucian cu grija ( si cu o fata super crispata ) sa o studiem, sa-i facem o poza. Cat i-a facut poza, a tot clantanit din clestii aia sau ce-o fi avand, scotea niste sunete de mi se ridicase paru`-n cap.
Si apoi a ajuns la rate. Si tare i-a placut ratoiului, ca el a apucat-o.

Dar sa nu va mai tin, sa va arat scarbosenia aia de vierme.

Va inchipuiti ce curajoasa am fost eu, cand am pus mana pe el, cu gandul ca e omida? Dar dupa aia va inchipuiti cum imi simteam picioarele? Parca erau de cauciuc. Si la doua ore dupa ce pusesem mana pe ea, inca o mai simteam ca-mi misca in mana.

Apoi mi s-a spus ca i se zice fapt. Nu m-am prea lamurit ce e el de-adevaratelea. Parerea mea e ca e o omida altoita cu un vierme. Sau invers. Cea mai scarboasa amestecatura a naturii.
Dupa ce a dat Lucian viermele la rate, ma gandeam ca poate e otravitor si-mi moare ratoiul. Dar natura nu a fost asa cruda, ratoiul e bine mersi, cu ceva proteine in gusita.