Se afișează postările cu eticheta viata la sat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata la sat. Afișați toate postările

luni, 31 august 2015

Noi si ale noastre

Vad ca nu se duce caldura asta nesuferita... O vreau plecata de tot, a facut numai rau.
Bine, sunt si in faza in care imi doresc iarna, zapada, soba arzand, iar eu asezata in motul patului cu o carte in mana.  Mi-e dor sa citesc. N-am mai avut timp de asa ceva de cand am intrat in sezon, totul a mers ( inca merge) pe repede-inainte.
Probabil ca la iarna ii voi duce dorul, dar acum m-a asfixiat de tot. Si nu numai pe mine.
Cu toate astea, sunt semne de toamna. Copacii sunt primii care dau de veste, curtea si gradina sunt nou imbracate in frunze galbene.


Legumele se descurca si ele cum pot printre valuri de caldura, paienjeni si omizi.
Anul asta m-au zapacit vinetele. Au aparut in locuri in care nu le-am cultivat niciodata. Nu stiu care e fenomenul, cum au aparut acolo, cert e ca-s multe aparute de capul lor. Pe unele le-am lasat, iar acum incep sa fructifice.
Ce-mi place la vinete e ca nu sunt foarte afectate de caldura. Cat ar fi de cald, ele merg mai departe.



Ce a mai aparut spontan au fost rosiile salbatice cultivate anul trecut. Le-am lasat si pe ele, desi unele au aparut exact unde nu trebuie si deranjeaza cu tepii lor.


In solar, pe etajele superioare au aparut niste gogonele care ma sperie. Sunt uriase. In special la firele care nu au fructificat foarte bine pe etajele inferioare.

Si din cherry-uri si-au mai revenit, vedem ce ramane dupa zilele astea de canicula.


Ardeii capia si gogosarii se inrosesc pe zi ce trece, atragandu-mi atentia ca mai am inca multa treaba, ca sunt in plin sezon de pus conserve.


Capitolul ardei iuti e cam incheiat la noi. Mai sunt plante care inca o mai duc, dar marea majoritate a cedat. Cu toate astea, au fructificat bine. Am cules ardeii si am mai facut o tura de dulceata, am bagat si la otet, am pus multi la uscat.


Mai am cateva plante de Habanero care-s inca vivante, dar se lasa asteptate. Abia astept sa-i gust!


In gradina, dovleceilor le-a prins bine perioada mai racoroasa.


La fel patisonilor si dovleceilor spaghetti.


Porumbul se maturizeaza, sfecla, telina, prazul cresc si ele, verzei nu-i prea merge bine.



Lucian a scos o parte din culturile de vara care si-au incheiat activitatea si pregateste terenul pentru cele de toamna: salatele de tot felul, spanac, ceapa, usturoi, ridichi etc.


Ca tot a venit vorba de Lucian, a ridicat chioscul si l-a acoperit.


Nu-i inca terminat, mai are de pus cateva foi de tabla, plus podeaua, plus altele care or sa mai fie pe acolo, dar noi am inceput sa-l populam seara si-i tare placut.

Pasarile si animalele sunt bine cu toatele. Puii de tot felul au crescut si umplu curtea, gradina, chioscul si creierul meu asa cum stiu ei mai bine.







Uite ca se duse si vara asta si in curand una lume incepe liceul. Ce-i haios e ca alta lume inca nu-si vine a crede ca are copiloi asa de mare.
Desi avem emotii cu totii, stim ca totul va fi bine.



joi, 9 mai 2013

Dimineata racoroasa si super colorata

Am reusit sa ma trezesc cam greu. Dormeam si nu imi puteam da seama ce se aude langa capul meu. Dupa cateva minute lungi, iritante, mi-am dat seama ca e alarma de la ceas. L-am oprit, m-am dat jos din pat si cam pe doua carari incercam sa-mi tin drumul pana in bucatarie.
Ajung acolo si ma opresc din traseul pana la filtru de cafea. Era o lumina ireala, ciudata in incapere.
Ma uit in jur nedumerita, apoi imi arunc ochii pe fereastra.
Ce am vazut mi-a placut atat de mult. Asa culori...


miercuri, 13 februarie 2013

No subject

Peste sat se lasa din ce in ce mai des ceata. Vine dinspre munti. Se vede cu ochiul liber pacla alba, laptoasa si umeda cum avanseaza si cum invaluie casele, curtile si pomii, care in nebunia lor au inceput sa inmugureasca pacaliti de iarna asta ciudata. Cateodata e atat de deasa incat nici nu se mai vede gardul sau poarta.
Dimineata cand plec, ulitele forfotesc. Copiluti infofoliti se duc la gradinita sau la scoala, adolescenti se indreapta catre liceu, imi umplu masina cu cativa dintre ei zilnic, ii iau si ii las in fata liceului din satul vecin. Mi-e drag de ei, mi-e tare drag. Imi place sa-i ascult, multi dintre ei s-au obisnuit cu mine si au inceput sa-mi puna intrebari : ce mai fac, cum sunt azi, iar unii dintre ei au inceput sa-mi spuna cam ce planuri de viitor au. De la ei aflu ca se pare ca vom fi afiliati judetului Arges in curand, pentru ca suntem exact pe granita dintre Arges si Dambovita. De fapt, mai auzisem eu ceva asemanator in urma cu ceva timp, dar n-am acordat atentie. Mi se pare o tampenie, dar nu ma mai mira nimic. Sperantele lor sunt ca poate o sa ne fie mai bine asa. Le-o retez scurt spunandu-le sa nu mai astepte nimic de la stat sau de la altii, ci sa-si puna mintea la contributie, ca pe viitor sa fie pe picioarele lor, nu la mana statului sau a unui patron. Prin retrovizoare le vad privirile intrebatoare si-mi dau seama ca nu m-au inteles. Inca.
Babute si mosneguti merg cu viteza lor, ei stiu unde, cu noaptea in cap.
Cei in putere si care mai au cate un loc de munca sunt plecati de mult, pe ei nu ii intalnesc. Ii aud dimineata trecand prin fata portii, atunci cand eu ies in curte cu cafeaua si tigara. Ii aud, dar nu-i vad pentru ca e inca intuneric la ora aia. Spun glume si rad, unii dintre ei, facandu-ma si pe mine sa zambesc la sase dimineata.
Padurea dimineata e invelita in ceata, ca o plapuma. Coroanele copacilor se ghicesc. Iar verdele graului imi face cu ochiul in fiecare dimineata, parca bucuros ca a scapat de zapada de pe el si se poate arata de acum.
Seara in sat e liniste, miroase a fum de la cosuri si nu e nici tipenie de om. Drumul pana in sat e liber, din cand in cand ma mai intersectez cu cate o masina.
De ceva timp, seara in special, vad vulpi (eu le cainam, credeam ca din cauza foamei au lasat padurea, dar Simona a spus ca e perioada de rut ) traversand in viteza soseaua. Sunt foarte frumoase.
Si mai sunt niste pasari mari care zboara jos, aproape de nivelul masinii. Nu stiu ce pasari sunt, dar ma cam sperie noaptea cand le vad prin parbriz.
Cand intru in sat incetinesc viteza, bag a doua si las geamul jos de tot. Incet, incet. Imi place sa merg asa si las masina in voia ei sa urmeze linia soselei. Deal si vale, deal si vale, apoi o curba si inca una. Curtile sunt intunecoase, se vede cate un bec chior pe ici pe colo, miroase a fum, iar cainii latra.
Si e liniste, nici tipenie de om. Simt cum incep sa ma simt mai bine, o buna parte din oboseala imi dispare. De la aerul curat, de la linistea pe care o aud.
Intru pe strada mea neasfaltata si cu gropi, cu aceeasi viteza mica, adulmecand tot. Ajung in fata curtii, pun avariile, ma dau jos din masina si intru in curte. O turma de caini si pisici ma asteapta si incep sa comenteze cand ma vad. Care de bucurie, care de foame. Deschid portile mari, ma reintorc in masina si o bag in curte.
Pana la usa trebuie sa merg cu bagare de seama sa nu calc vreo matoanca sau vreun caine, pentru ca se baga in picioarele mele numai-numai sa-i mangai un pic. Cateodata se pun toti in fata mea si atunci trebuie sa ma opresc, sa-i mangai si sa le vorbesc.
Si in sfarsit ajung in fata usii si intru in casa. Doua perechi de ochi, absolut identice, se uita la mine cu bucurie.
Uf, am ajuns acasa!

miercuri, 30 ianuarie 2013

Un colt al meu

Incerc din rasputeri sa nu ma mai las afectata de lucruri urate, stiri tampite, sa nu mai citesc despre ce idiotenii mai debiteaza unii si altii, sa nu mai bag in seama "smecherii" din trafic. Incerc sa vad si sa aud numai lucruri frumoase. Nu prea imi iese mereu, dar nu ma las.
Vreau sa va arat si voua o parte din coltul meu de lume, pentru ca e cu adevarat o frumusete, in combinatie cu un rasarit spectaculos.
Mai intai porniti videoul de mai jos, nu trisati! Nu e zgubiliciune de care ascult eu :). Sigur place la toata lumea, nu am auzit pe nimeni pana acum sa nu-i placa Louis Armstrong.


Mie mi-a venit melodia asta in cap instant, atunci cand am vazut rasaritul. Asa ca am cantat melodia in gand, insotita de " triluri " de cocosi, care se intreceau in a "canta" mai tare si mai frumos, matoance topaitoare si caini. Unii mai seriosi ( cei batrani ) stateau linistiti si imi aruncau priviri intrebatoare, iar Mairon incerca niscai figuri geometrice, ba triunghiuri, ba cercuri, fugind de la Ursu la Piston, apoi la mine. Dupa care o lua de la capat cu turul. La un moment dat a ametit si s-a oprit un pic. Dar numai un pic, pentru ca si-a revenit imediat, reincepand sa faca ture.



Si acum ia uitati ce am vazut eu ( sper ca melodia merge in continuare, altfel imi stricati "momentul artistic").

Ma uit in dreapta mea si vad Luna cum pleaca.


 Ma uit in stanga mea si vad Soarele care ne saluta de peste solar, promitandu-ne o zi excelenta. Stiu ca o sa se tina de promisiune.

 



Din pacate nu pot reda in poze aerul atat de curat si tare, care completeaza peisajul din mica mea lume. Si linistea si siguranta pe care le am in micul meu colt.
Asa-i ca-i frumos? Asa-i ca parca va e un pic mai bine?
Sper ca raspunsurile sa fie da.
Mie imi este de ajuns ca sa ma simt mai bine.

miercuri, 26 decembrie 2012

Linistea de sarbatori

Bine v-am gasit, dragii mei, sper ca a venit Mosul la voi si mai sper sa aveti niste sarbatori asa cum vi le doriti.
Mosul a trecut si pe la noi, a adus pentru fiecare cate ceva, in special lui Adi i-a adus exact ce-si dorea. Nu stim cum Mosul stie sa aduca exact ce-si doreste fiecare.
In anul asta, spre deosebire de alti ani, mi-au iesit toate asa cum le-am dorit. Mi s-a mai intamplat in trecut ca o prajitura sa nu iasa sau cozonacul sa nu creasca, dar anul asta, desi am facut multe lucruri pe care nu le mai facusem, mi-au iesit toate. I-am spus si lui Lucian si alor mei, simt o stare de bine, de liniste, de multumire, stare pe care nu am mai simtit-o pana acum. Nu-mi pot explica, dar cred ca si din cauza asta toate au iesit asa cum le-am dorit.
In seara de Ajun am asteptat colindatorii, iar ei au venit in grupuri mai mari sau mai mici, unii au cantat colinde, altii nu, dar la toti le-am impartit covrigi si bomboane. Iar in dimineata de Craciun, dis de dimineata, pe la opt fara un pic au venit primii baieti cu Steaua. Si apoi tot au venit, au cantat, ne-au urat " la multi ani", iar noi ne-am bucurat si i-am rasplatit.
Adi a fost si el la colindat in seara de Ajun, a fost si cu Steaua si tare mult i-a mai placut. A ajuns la concluzia ca trebuia sa ne fi mutat mai devreme la tara ( bineinteles, el isi facea socoteala cati covrigi, bomboane, fructe, bani a pierdut in anii in care nu a fost la colindat).
In dimineata asta cerul e senin, soarele e stralucitor, iar afara e cald. Am iesit sa fac o tura prin curte si gradina insotita de animalele si pasarile noastre.

Tantalaul plecat in recunoastere si insotit de doua matoance mai indraznete. Iar Mitilla se uita dupa ei.

Iar Vulturica si-a luat in serios rolul de lider al grupului de gaini si cocosi si-i conduce peste tot. Iar ei il urmeaza credinciosi.

Aici i-a scos din curte, se bucura cu totii ca s-a mai dus din zapada si pot scormoni iar in pamant dupa cate vreo insecta.

Dar altii sunt mai comozi si n-au chef de plimbat.


Cum am spus afara e senin, soarele-i sus pe cer, iar muntii mei dragi mi-au facut si ei un cadou frumos. S-au lasat vazuti.
Asta-i privelistea pe care o vad pe geamul de la bucatarie.

Asa-i ca-s frumosi?

luni, 10 decembrie 2012

Si a plouat ca-n povesti

A plouat de a rupt pamantul. Si a batut un vant turbat.
Asta sambata, ca de duminica seara ...e alta poveste.



Singurele fericite au fost ratele.

Cum vedeau o baltoaca erau buluc in ea. Daca era cu noroi mai mult, cu atat mai mare era placerea. S-au facut ca niste porci toate. Iar zapacitei de mai sus nu i-a ajuns ploaia, a simtit nevoia sa se bage si in lighean.
Iar de duminica seara a inceput sa fulguiasca.
Dimineata asta s-a lasat cu surprize : totul era alb, frumos, zapada era destul de mare, cam pana la jumatatea gambei ( poze maine, sper, ca azi dimineata n-a fost timp ). Asadar dupa bautul cafelei, am trecut la dat zapada in curte, la pasari, pe langa masini, in fata portii. Excelent exercitiu, abia imi trecuse durerea de spate, acum a revenit, draga mea prietena extrem de fidela.
Am ras de rate si gaini ca nu le venea sa iasa afara din cotete, nu le venea sa calce pe zapada. Au stat ceva pana si-au luat curaj sa iasa. Se uitau din pragul cotetelor, foarte curioase, la chestia aia alba care era peste tot in curte.
Drumul pana la autostrada a fost greoi, mai ales in portiunile unde e vale si-s si curbe, dar era curatat se putea circula.
Si intr-un final am intrat in Bucuresti, in aglomeratie, in strazile inundate de zapada topita, iar pe masini era o chestie negra care parea a aduce a un soi de zapada.
Urat!