Poze - photobucket

Dupa cum se vede, nu se mai vad pozele din ultimele zile in blog.
Scumpiteii de la Photobucket imi spun ca, din cauza click-urilor prea multe pe poze, mi-am atins limita de stocare, iar contul e blocat un timp, mai exact pana pe 9 august..
Si ma imbie sa-mi upgradez contul, cu promisiunea ca acest lucru nu se va mai intampla.
Cum nu am de gand sa fac lucrul asta, nu-mi ramane decat sa astept.
Si sa caut altceva...
Dar puteti intra pe facebook, avem acolo mai multe poze.

Alintari, alintaturi, diminutive. Prostia omeneasca.

Eu, asa cum poate am mai spus, sunt o persoana obisnuita, nu am nimic special, nimic iesit din comun.
Sunt o persoana banala.
Ca oricare, imi iubesc baietii si ii alint. Imi alint si animalele si plantele si pasarile. Pentru toate am cate un nume de alint. Cui nu-i place sa alinte, nu?
Intr-o seara, in drum spre casa, ma opresc in Auchan Militari. Pe acolo imi fac veacu` de regula.
Mai intai trec pe la un bancomat ca sa storc cardu` de tot-tot-tot si dupa ce m-am asigurat ca e stors si uscat, ca un scalp plin cu matreata, intru in supermarket sa cumpar cele urgent trebuincioase.
Ajung in zona cu cafea, ceaiuri si alte chestii de genu`. Ma duc intinsa sa-mi iau cafeaua preferata ( stiu rafturile alora cu ochii inchisi), dar imi dau seama ca nu prea am loc. Exact in fata raftului cu cafeaua mea preferata un tip si-o tipa, foarte elegant imbracati, tinandu-se de maini, stateau si contemplau pachetele de cafea, cu niste expresii pe chipuri de parca in fata ochilor lor statea Gioconda in persoana. Langa ei, de-a lungul rafturilor, doua carucioare pline cu produse.
Nu ma mai mira faptul ca unii au impresia ca maine vine sfarsitul lumii si cumpara mancare ca inecatii, in fond sunt banii lor, asa ca incerc sa trec de ei. O iau in stanga - n-am loc. O iau in dreapta - nici atat. Imi zic sa stau sa astept un pic ca poate isi aleg o data pachetul si pleaca.
Si stau si astept.
La un moment dat tipa isi intoarce capul incet catre mine, imi arunca o privire dezgustata si isi reintoarce capsorul diafan catre tip, aruncandu-i priviri admirative.
Ma enervez si dau sa plec, cand aud in fundal : " Te-ai hotarat, Popo...?" .
Raman trasnita in loc cu privirea fixa la o eticheta cu pret ( nu ma intrebati ce pret era, ca habar n-am ce scria).
Popo..?! Popo, ma??? imi zic in timp ce rotitele incep sa se invarta, cautand numele intreg al tipului. [Popo...ce? Hai ca-i luat-o razna, numai tampenii ai in cap! O fi prescurtarea de la Popescu si tu te gandesti la prostii! ma cert, carandu-ma de acolo. Da, ma, da` sa-i zica Popo, ma? Asaaaa.... sa auda toata lumea?! Gura si nu mai comenta!]
Fac un tur rapid, imi pun in cos ce-mi trebuia si revin la cafea. Rasuflu usurata, cei doi nu mai erau acolo, pasamite se hotarasera intr-un final .
Dau s-o iau spre casa, cand imi aduc aminte ca as lua ceva afumatura. Ma intorc vijelioasa, bag viteza mare, ajung in zona aia si incep sa caut din ochi raftul ( p-astea le muta aia intr-una, tre` sa caut mereu).
Ochesc afumatura in cauza si-mi indrept fizicul catre ea, avand in cap o multime de planuri despre cum as putea s-o gatesc.
Imi iau avant, dar cand sa ajung langa raft, un carucior imi taie fata brusc. Pun frana nervoasa, imi iau o fata de killer cu experienta si-mi indrept privirile ca niste fulgere catre posesorul caruciorului.
In secunda doi fata de killer pleaca si-mi revine o fata de om lovit cu leuca in cap.

Tot cei doi! Tot de mana! Cu aceleasi priviri contemplative, voiau si o afumatura. Nu cred ca mai aveau loc in cele doua carucioare, dar daca-si dadeau drumu` la maini, aveau doua perechi de brate libere. 
 ...sau in gura, imi trece prin cap aiurea.
Raman pe loc uitandu-ma la ei, gandind daca nu cumva fac intentionat chestia asta.
Luam si un ciolanel, Popo? intreaba candid tipa.
[Aha, deci n-am inteles gresit! I-a zis Popo! Fata, termina-te cu prostiile! Poate o fi omul popa! Cum sa-i zica, na?!....Pe nume poate...Gata! Ia-ti afumatura si tai-o!]
Fac pe nesimtita, trag un branci la carucior ( din avant atinge si un piciorus al tipei), imi iau afumatura si o tai spre case, insotita de privirile revoltate ale celor doi.
Ajung la casa, ma asez la coada si astept. Nu stiu cum se face, de cate ori ma duc la supermarket, cel putin jumatate din Bucuresti hotaraste sa-si faca cumparaturile tot de acolo.
Intr-un final ajung in fata si ma munceam sa arunc cele cateva firfirele cumparate, care mi-au golit portofelul, in carut.
Din viteza imi arunc ochii la casa de langa mine si-i vad iarasi pe cei doi porumbei diafani, zambitori si iubareti, spre deosebire de tipa de la casa, care era grena la fata si cu niste ochi care i se miscau controlat, in ritmul in care produsele celor doi erau trecute prin scanner-ul piuitor ( eu cred ca fetele astea aud in permanenta sunetul ala enervant in urechi, mai ales noaptea ).
Tipa lua cate un chilotel, cate un salamior in varful degetelor si le aseza cu grija in carucior, concomitent facand si cate o semi-genoflexiune. Apoi isi ridica manuta brusc ( impreuna cu restul corpului), cu degetul mic ridicat si cu un zambet dragalas pe fata, adresat - evident- tipului.
Si iar se intorcea incetisor catre casa apucand cu grija, in varful degetelelor, o punguta micuta de bombonele pe care o punea in carucior, cu aceeasi semi-genoflexiune.
Si apoi - v-ati prins! - zambea incantata catre tip.
Tipa de la casa mea terminase intre timp cu produsele mele si astepta banii. Eu, ramasa cu gura cascata la cei doi, ma grabesc sa-i inmanez banii si sa arunc in carut ce mai ramasese de luat.
Primesc restul, apuc carutul bine si-mi fac avant de plecare.
Fac primul pas si aud o voce mieroasa si alintata : Sa nuuu uiiitiii saaa scoti carduletuuuu`, poponeeeet frumoooos ceee iieeesti tuuu!
Nu m-am putut abtine, ca si altii care erau pe langa Poponet&co, sa nu incep sa rad in hohote. Tari, rasunatoare, zgomotoase.
E prima oara cand ies dintr-un supermarket razand, e prima oara cand rad ca nebuna singura pe strada.
Ajunsesem pe la km 50 pe A1 si eu tot mai radeam.

De ziua nationala, cu imaginatie...sau nu

Nu stiu daca voua vi se intampla, dar eu, atunci cand ma gandesc la Romania, ma gandesc la o femeie. O femeie inca tanara, inca frumoasa, cu niste ochi imensi, albastri si un chip curat, luminos, linistit, zambitor. Imbracata intr-o rochie alba, atat de alba incat te dor ochii.
O femeie care este mama. O femeie care isi iubeste copiii nelimitat, neconditionat. Care a trecut prin multe si bune si rele. Dar a trecut prin toate pentru ca a avut copiii alaturi. Dragostea pentru ei i-a dat puteri inzecite. Numai ca in ultimul timp Romania nu mai este asa. Romania este ingandurata, suparata, pe fata i-au aparut riduri adanci sapate de lacrimile care-i curg mereu. Romania este singura, copiii ei nu se mai gandesc la ea. Multi dintre ei o parasesc.
- Alte mame, i-au spus unii dintre ei pe un ton dispretuitor, sunt mai marinimoase, sunt mai bogate, ne arata alte cai, ne ofera mai multe oportunitati!
-In casele altor mame, tipa altii, este mult mai curat, este mult mai multa mancare, mai buna decat ceea ce ne dai tu!
-Alte mame sunt mai frumoase, mai bogate, primim bani mai multi de la ele! nu se lasa altii mai prejos.
Iar pe Romania o dor toate aceste cuvinte, nu se poate gandi decat la ele. Isi plange copiii si se gandeste unde a gresit. Si din femeia frumoasa, surazatoare, curata, a devenit o femeie obosita, care nu mai poate zambi. Plange si umbla imbracata in haine vechi, murdare, rupte. Le mai carpeste pe ici pe colo, dar nu ii mai pasa de ea, nu-i mai pasa cum arata.
- Cu ce am gresit? gandeste ea cu lacrimi curgand pe obrazul palid si murdar. Cand am gresit? Ce le-am facut? Va vreau inapoi, copiii mei!
Dar ei sunt surzi! Miraje, promisiuni imbietoare, mincinoase, spuse pe un ton soptit, insinuant, mult prea placut urechilor, le-au luat mintile. Unele colturi si treptele scarilor din casele altor mame au devenit atat de atragatoare. Sunt locuri bune unde unii copii se aseaza si apoi intind mainile, asteptand mila unora, castigand bani din umilinta, minciuna, delasare, necinste, injosire. Cat de usor se castiga banii in casa noii lor mame! Nu ca in Romania, unde mama ii punea la munca si nu puteau castiga atat nicicum. Nu-i mai intereseaza de Romania, daca mai are sau nu ceva de mancare, daca e sanatoasa sau nu, daca mai traieste sau moare. Ba inca unii o vorbesc de rau in fata mamelor actuale, o injura si o scuipa. Altii isi ascund adevarata mama, declarand in gura mare ca-s fii naturali ai mamelor lor adoptive.
-Le e rusine cu mine, isi spuse ea trista. De ce? Ce le-am facut?
Asadar, Romania s-a imbolnavit, este cazuta acum, fara mancare, fara caldura, fara haine care sa-i protejeze corpul bolnav si din ce in ce mai plapand. Sta intinsa pe pamantul rece, obosita si bolnava, cu ochii la cer. Isi spune ca poate numai de acolo mai poate sa astepte un semn, un ajutor. Dar ii pare ca si cerul, pe cat e de frumos si albastru, pe atat e de rece, tacut, distant. Si plange gandindu-se la copiii ce-au parasit-o. Si plange gandindu-se la cuvintele grele pe care i le-au spus. Si pe care le-a primit ca o sageata infipta cu putere, exact la tinta - in inima ei - cu lacrimi pe obraz curgand din ochii mari, albastri, indurerati.
Intre timp, copiii ramasi langa ea, se intreaba ce se intampla. O vad plangand, vorbind singura, umbland in haine murdare, ratacind aiurea-n lume sau stand intinsa pe pamant cu ochii ficsi spre cer.
-Probabil ca innebuneste, isi zic ei, deh...si varsta poate! Sa-i gasim un doctor.
Nu au bani pentru un doctor adevarat, dar au gasit un vraci. Un vraci care le promite ca o s-o faca bine, ca are un tratament minune si ca daca or s-o lase singura numai cu el, o perioada, si-i va aplica acel tratament, el le va da banii inapoi. Dar el si copiii ramasi trebuie sa semneze un contract, care sa parafeze acordul lor. Bineinteles, il vor semna numai ca Romania sa fie sigura ca banii vor fi inapoiati copiilor ei iubiti.
Atat de cumsecade si bun la suflet e acel vraci! Ce noroc pe Romania! Ce noroc pe noi! isi spun copiii bucurosi, lasand-o singura cu vraciul. Iar vraciul inchide usa in urma lor, frecandu-si mainile de bucurie. Ce nu stiu ei este ca vraciul este batran, foarte batran, iar pentru a trai mai departe are nevoie de sange proaspat - o raritate in lumea asta mare, stearpa, insensibila, fara viata, pe care el o cunoaste foarte bine, pentru ca el a facut-o asa.
Si in fiecare zi el isi suge portia de sange proaspat, devenind din ce in ce mai puternic. Si cu fiece zi, Romania devine din ce in ce mai slabita. Ochii ii sunt goi, durerea e vie, se citeste pe fata ei, o doare de fiecare data cand vraciul ii scoate sangele si o doare ca nu isi vede copiii.
-  Te rog, il roaga Romania cu glas soptit, indurerat, lasa-ma, ma doare, nu mai pot. Nu mai am ce sa-ti mai dau, sangele meu e pe terminate. Vreau sa-i vad! Te rog...
- Lor nu le pasa de tine, tipa vraciul, nu intelegi? Te-au parasit! Si apoi am un acord cu ei, am semnat un contract, eu iti sug sangele, iar lor le dau bani! In transe! Chiar azi am fost la ei si am dat transa a patra! Nici nu au intrebat de tine, dar cat s-au bucurat de bani! Ei nu mai au nevoie de tine, dar eu inca mai am. Inca mai ai ceva resurse, care-mi trebuiesc, imi sunt vitale.
Iar ea plange, de dorul copiilor ei, plange din cauza durerii pe care i-o provoaca vraciul atunci cand ii smulge sangele din ea, isi plange soarta hotarata de altii.
Nu mai poate decat sa stea cazuta, cu ochii inchisi si sa-si cheme copiii incet, cu glas soptit, mai mult in gand, s-o ajute. Sa vina sa o ridice, sa vina sa o ia de acolo. Sa-i dea ceva de mancare, ca sa se poata inzdraveni. Sa poata sa isi recupereze sangele pierdut. Sa se insanatoseasca, sa le poata da ce le dadea si chiar mai mult! Mai mult decat le dau acum mamele adoptive copiilor ei plecati de langa ea.
-Atat vreau, iubitii mei, o sansa. Un pic de ajutor. Veniti, copiii mei, sa ma ajutati sa ma ridic. O sa va arat ca pot face multe, mult mai multe, dar ajutati-ma sa ma ridic...Copiii mei...Copiii mei...

Voi auziti ceva? Nu? Vi s-a parut? Nu, nici eu nu aud nimic.
Si am atata treaba, nu am timp de ascultat prostii! Trebuie sa fac fasole cu ciolan " mancarea traditionala" de ziua nationala si  indusa de televiziunile atat de pricepute in a spala creierele gutumanilor. Trebuie apoi sa ma intalnesc cu vecinii, sa discutam politica. Ce, nu stiati? De la al cu tata-n gura pan` la al cu barba sura, toti fac politica in Romania. A devenit sport national. Apoi putem continua cu o barfa mica, despre tampitul ala de vecin care s-a apucat sa-si faca curte si gradina ( sau casa sau masina sau streang ca sa se spanzure, nu conteaza, orice si oricine e tocmai bun de barfit), de unde a avut atatia bani, cum a facut, cine e el?
Sa mai cream cate ceva? Sa mai muncim cate ceva? Sa ne facem utili? Sa ne ajutam apropiatii? Sa ne ascultam si sa ne jucam cu copiii?
Mda...pai... suntem capabili, suntem destepti, am putea s-o facem.
Sau nu...tocmai incepe telenovela. Uf! Cata treaba am! Deci, chiar n-am timp! N-am timp sa ascult prostii!

[ Aceasta postare NU este un pamflet, asa ca va rog s-o luati ca atare. Orice asemanare cu realitatea NU este numai o intamplare.]

D-ale mele...

Cred ca v-am mai spus de talentul meu ascuns de a ma face de ras si de a ma pune in situatii extrem de jenante si penibile, singura-singurica. Mai mult, am impresia ca e si un pic ereditar pentru ca aseara, la masa, incepe Adi sa ne povesteasca :  Mami, azi am avut un moment foarte penibil…

Cum asa, puica mamii, ii raspund ingrijorata, da` ce-ai patit?

Pai stii tu ce naspa e atunci cand te saluta cineva, iar tu, crezand ca te saluta pe tine, ii raspunzi si cand te uiti in spate vezi ca de fapt a salutat pe altcineva? Mi-am inabusit zambetul si i-am raspuns compatimitor ca da, stiu foarte bine, mi s-a intamplat de multe ori, deja m-am obisnuit si resemnat.

Dar, sa revin. Azi dimineata, in drum spre munca, pe A1. Ceataaaa… de nu vedeam la 20m in fata. Aveam un sentiment de cartita. Chiar ma gandeam  ca asa se simt cartitele, merg dar nu vad pe unde. Era o ceata groasa, laptoasa si lipicioasa ( se punea nu stiu ce mama naibii de chestie pe parbriz, de am zapacit stergatoarele si impreuna cu ele si creierul meu, ca scartaie alea ca dracu). In plus, de la ceata aia imi veneau niste ganduri macabre prin creierut, iar neuronii mei obositi construiau niste scenarii apocaliptice, de m-am speriat si eu ce idei aveam asa dimineata. Abia asteptam sa ma opresc la benzinarie, sa mai fac o pauza ( cred ca si ambele butoane rosii de la gaz si benzina ambalau noianul de ganduri idioate din cap) si sa mai vad oameni – sa-i vad, nu sa-i ghicesc in masini.

Si ajung intr-un final la benzinarie, tare bucuroasa, cam capiata si cu niste ochi ca de melc, de la concentrarea de a vedea ceva pe sosea . Bag benzina, apoi trag masina la gaz, il rog pe baiatul de acolo sa-mi alimenteze si intru in magazin. Imi mai iau niste junk-food ( da, stiu, dar nu pot renunta la cornurile cu ciocolata ), tigari si asteptam la casa sa se termine alimentarea cu gaz, ca sa platesc si sa plec.

In spatele meu apare un tip. Cum casa era blocata de cumparaturile mele neterminate, baiatul de la benzinarie trece la a doua casa sa-i faca socoteala noului client. Clientul ii spune numarul pompei de unde alimentase, mai cere un pachet de tigari si, incurcat, spune ca mai vrea ceva. Baiatul de la benzinarie il intreaba ce. Eu eram cu ochii pe sus, ma uitam la reclame, dar il vad cu coada ochiului pe client ca se uita ciudat la mine. Evident, mi-a atras atentia si am inceput sa-l masor cu privirea intrebandu-ma ce mama naibii are si ciudatul asta.

Aaaa, da…as mai vrea ceva, zice el facand un semn putin vizibil, dar care nu mi-a scapat, spre mine. Ba, baiatule, ma gandesc eu, daca-ti trag o geanta-n cap, iti trece de prostii, ma gandesc eu nervoasa. Eu femeie serioasa si asta..., las` ca te aranjez eu, nesimtitii naibii ce sunteti voi. Cum vedeti o femeie singura, hop! si voi, giocondele naibii frustrate ce sunteti! Si continui sa-l fixez cu o privire fioroasa, ca sa-si dea seama ca l-am vazut, am inteles si  ma deranjeaza.

Da, va rog, ii raspunde amabil baiatul de la benzinarie, ce ati mai dori? Tipul iar se uita la mine incurcat, face un pas in directia mea, dar eu eram pregatita deja, geanta era un pic ridicata si indreptata spre el. Aaaa, imediat, ii raspunde intorcandu-se la casa. Se mai uita o data la mine cu coada ochiului, apoi pare ca s-a hotarat, face un pas spre mine si intinde mana. Un pic speriata ma dau in spate, ridic geanta gata de atac ( sau aparare, luati-o cum vreti), imi iau o atitudine de Xena, printesa razboinica si-mi zic :  Asta e, arde-l de nu se vede, sa nu ii mai trebuiasca agatat toata viata lui!
Dar imi da gandul cel bun sa ii urmaresc directia mainii. Atunci mi-am dat seama ce voia tipul si am realizat unde stateam eu, de fapt. Omul voia sa-si cumpere ...prezervative, iar eu eram exact in fata raftului. Hmm, imi zic dandu-ma intr-o parte si lasandu-i loc bietului om ca sa-si poate lua un pachet, iar o facusi pe treaba, disperato ce esti!  Sa omori omul si alta nu! Nevinovat, desteapto! Tipul isi alege un pachet, il ia in mana de parca il frigea si il arunca spre casa, dar greseste un pic directia, pachetul se loveste de capul casierului, cazand apoi cu zgomot pe tejghea. Extrem de jenat, lucru care pe mine nu stiu de ce m-a facut sa ma simt superioara, plateste si iese rapid.

Eh, imi spune baiatul de la benzinarie zambindu-mi complice, bine ca le cumpara, ca altfel…

Da, ii raspund in timp ce ii intindeam banii, usurata ca baiatul m-a ajutat sa trec peste situatia super jenanta si bucuroasa ca totul s-a terminat cat de cat bine, aveti mare dreptate, bine ca stie.
Si apoi ma aud vorbind : Dar ii inteleg jena, saracu`, la fel patesc si eu cand imi cumpar tampoane!

Saracul baiat ramane inmarmurit, cu bonul in mana, uitandu-se la mine ca la extraterestri. Ii smulg bonul din mana si ies afara in cea mai mare viteza. Il vad pe tipul cu prezervativele, ma vede si el - instantaneu ne intoarcem capetele in directie opusa- nu mai rezist si o rup la fuga spre masina.

Mamaaaaa!!! si nu m-ai facut blonda!!!

Cocalar de Militari

Ieri am avut o zi de tot rah... naspa rau. Aglomerata, multe treburi de facut, timp putin si-n plus si aglomeratie in trafic ca la nebuni. Seara, in drum spre casa, dupa ce rezolvasem tot ce trebuia rezolvat, ma simteam obosita, fleasca, varza etc. Conducea batranul meu prieten Renault-ul, eu iar eram in starea aia ...
La un moment dat, unul din cei doi neuroni ramasi treji la acea ora, are o zvacnire si tipa : Vezi ca nu mai ai gaz! Nu mai ajungi acasa! Asa era, mergeam pe rezerva-rezervei. Si ma opresc la una din tulumbele alea de vand gaz, pe Maniu. In fata mea, un mosulica cu numar de Brasov, asudat si bulversat, alimenta si el.
M-am dat jos din masina ( ce binefacere pentru picioarele mele) si am asteptat. Mosulica termina de alimentat, plateste si pleaca. Pleaca cu tot cu busonul de gaz atasat la masina. Il vad si strig dupa el, dar nu ma aude. Apas ca disperata pe claxon. Draci, ca nu merge, uitasem ( dragul meu sot, cand ai de gand sa-l repari/cumperi altul?). Baiatul de la statie imi zice ca sa stau linistita, ca-si da el seama. Mie imi pare rau de mosulica, faceam si eu o fapta buna.
In fine, asteptam sa mi se umple rezervorul, imi era cald, eram obosita si tot ce voiam atunci era un dus si patul meu.
Cum stateam eu visand la patucul meu bun, mare si confortabil, aud un zgomot de motor turat la maxim, vad o masina care intra cu viteza in statie si se opreste, cu niste scartaituri groaznice de frana, exact in fata masinii mele, blocandu-mi, evident, iesirea. Nu stiu ce marca era, dar era o masina tip sport, de culoare neagra, lucioasa, curata, stralucitoare, cu geamuri negre si niste desene portocalii pe ea, cred ca erau desenate niste flacari. Sau o gura de animal. Siderata, incerc sa ma uit la cel care conducea in halul ala. Nu se vedea nimic! Negru tot!
Omu` ia contactul ( in sfarsit, liniste!) si deschide portiera. Inceeeet-inceeet iese din masina un tip super gelat ( nu ma puteam uita la parul lui, asa stralucea), cu trei sferturi de fata acoperita de niste ochelari cum au politistii americani din filme, intr-o vesta de blugi, pantaloni de piele ( mooamaa ce-o fi fost la .....pe el! ca era sa zic o prostie si citeste si copilul.) si ciocate trei-sferturi in picioare! Incepe sa se indrepte spre noi inceeeet-inceeet, cu un mers gen John Wayne, dar mai chinuit.
In timp ce el se indrepta spre noi in mersul ala strofocat, se lasa si juma` de geam din masina, din partea dreapta a soferului. Si apare o Pitzi blonda, machiata strident, cu mult mov la ochi, cu un bust extra-super generos, sprijinit de bord, aproape lipit de parbriz, si cu ceva urme de textil pe ea ( nu mi-am putut da seama daca era era sutien sau maieu) cu model de leopard . Se uita lung si gales la John Wayne, cu un zambet  provocator, care lasa sa i se vada cateva gauri negre in gura rujata cu cel mai rosu ruj pe care l-am vazut pana acum.
Tipul isi scoate ochelarii, se uita la masinaria aia care da gaz, se uita la mine plictisit, apoi se uita la Renault-ul meu cu sila.
Mda, imi zic, uitandu-ma intai la masina lui sclipitoare, apoi la a mea, care e super prafuita, murdara si cu urme de baligar pe la roti, aratam amandoi ca niste nespalati. De fapt, chiar suntem nespalati, continui sa ma gandesc, simtindu-ma jenata.
Intr-un final se umple si rezervorul meu, ii platesc baiatului si ma pregateam de plecare, gandindu-ma cum naibii ies de acolo.
Sa traiti, sefu`! il aud pe baiatul de la statie adresandu-se lui John Wayne, frumoasa masina aveti! Cat sa fie? Facem plinul, da?
Noroc, ii raspunde tipul, tare si pe un ton plictisit. Da, ie frumoasa, multi o place si o vreau!
Aha, imi zic, asta-i baietas de cartier, cu IQ-ul pe minus!
Tipul isi schimba pozitia corpului in asa fel incat sa fie cu spatele la Pitzi si continua soptit : Baga si mie de 5 lei!
Nu m-am putut abtine si am inceput sa rad isteric, ca o descreierata. Am dat cu spatele si i-am aratat lui John Wayne cum pleaca Renault-ul meu cu scart.
Si ieri a avut o zi buna batranelul meu, a tras niste scartaituri de mai mare frumusetea.
A! Un litru de gaz e 2.83 lei. Asa...spre informare.

Marketing made in Romania

Am fost zilele trecute sa luam la copil rechizite, plus altele necesare. Desi voiam sa mergem in Pitesti, a trebuit sa ajungem in Bucuresti, asa ca ne-am dus la Auchan Militari.
Mai, gratis daca se dadea ceva, nu era omorul care era acolo! Lumeee... de toate felurile si natiile, care mai de care mai capiati si disperati.
In incercarea de a ajunge la rafturi si a lua cele trebuincioase, trebuia sa ne luptam cu oameni, carucioare si lucratori care aduceau marfa suplimentara la rafturi. In toata zapaceala respectiva, nu mai eram in stare de nimic, nici nu mai stiam ce trebuie sa luam, de fapt nici nu mai eram sigura cum ma cheama.
La un moment dat, in plina lupta pe niste coperti de carti, imi intinde juniorul o hartie, cu un zambet jenat pe fata. O iau, imi arunc ochii pe ea si dau sa o arunc in carucior. Dar mi s-a parut ca nu am citit bine si o mai citesc o data. Nu, nu gresisem.

Iata ce pliant a primit :

Cine ti-a dat porcaria asta?! il intreb nervoasa.
Si-mi arata. O vaca impartea pliantele. Era o fatuca cu o fata jalnica, pesemne de la cate isi primise in ziua aia, imbracata intr-un costum de vaca.
Am vrut sa-i zic vreo doua, dupa care mi-am dat seama ca nu avea nici un rost. Fata castiga si ea niste bani, intr-un mod destul de greu, tinand cont de cuvintele care i se aruncau atunci cand o vedea lumea sau, mai ales, dupa ce citeau pliantul.
Apoi am stat si m-am gandit la oamenii astia de la marketing. Si mai ales la sefii lor, care au aprobat porcaria aia. Intentia nu e voit jignitoare (sper asta!), dar implicit jigneste.

Chiar nu mai au imaginatie deloc? Adica o imaginatie sanatoasa, ca de una bolnava au dat dovada ca au din plin. Sau poate asta e respectul pe care il arata consumatorului.

Mai sunt reclamele alea tampite de la Dedeman. Sunt atat de infantile si de idioate! Dupa ce le citesc, imi raman in cap toata ziua, ma irita continuu ( probabil asta e si intentia, numai ca pe mine ma fac, prin asta, sa nu calc prin magazinele lor).
Exemple : " Ca sa-ti spun ca te iubesc/ Biblioteca ( motocoasa, topor, cazan, cutit etc) iti daruiesc".
Deci, care e ideea? De ce trebuie sa daruiesti un cazan, sa zicem, cuiva pe care cica il iubesti ?
Sau poate mai are o continuare, pe care noi nu o stim, ceva de genul :

"Ca sa-ti spun ca te iubesc

Un cazan iti daruiesc,

Ai trupul tras prin inel

Potrivit sa fierbi in el."

Ei? Asa parca mai are sens, nu?

Sau ( ca sa pastram tematica) :

"Cand iubirea este mare

Iti fac o spanzuratoare.

Iar iubirea ma-nfioara

Si ma duc si-ti iau si-o sfoara.

Te iubesc, n-o zic in doara,

Si-ti vreau munca mai usoara,

Dar nu stiu cum sa ti-o spun,

Asa ca-ti iau si-un sapun!"

Si as mai continua, dar ce sens mai are? 

Poate ca asta e nivelul nostru actual, poate ca si invatamantul are partea lui de vina. Nu stiu si nu-mi sta in caracter sa judec pe cineva.

Cert e ca pe mine m-au convins! M-au convins sa nu le cumpar produsele!

Multumesc GOOGLE!

Cea mai tare cautare de pana acum, cu accesarea blogului meu, este urmatoarea :

" dejectii pasari ard in soba" 

 Iar minunatul Google, prin nebanuite cai, a facut asocierea cu blogul meu amarat.
Initial am cazut pe ganduri :  Or avea astia de la Goagal ceva categorii, criterii de categorisire a blogurilor, iar eu sunt intr-un fel de junk? Ma, stiu ca nu-s tare in scrieri literare si abia am facut 2 luni de scris in blog, dar chiar asa? Sa ma treaca la dejectii? Desi nu prea multi, am vazut altii mai slabi ca mine la scris.
Apoi mi-a picat fisa. Aici draguta de Maria mi-a facut un adevarat curs de gradinareala si gospodareala, iar cuvantul " dejectii" e mentionat de mai multe ori.
Drept spun, mi-a venit inima la loc. Deci, gandesc cu mandrie si infoiata ca un curcan, nu fac chiar postari de ...rahat! Ma scuzati!
Apoi incep sa ma gandesc la tipul sau tipa care a facut cautarea. Era o intrebare? Adica stia ca ard, dar nu stia daca ard in soba? N-o fi avand bani de lemne? Sau voia sa stie daca si altii ard chestiile in soba? Sau poate scot prea mult fum?Dar oare are asa de multe pasari si n-are ce face cu dejectiile?
Sau poate era o afirmatie, nu? Omu` se incalzeste iarna cu ele si vrea sa vada daca mai sunt si altii ca el. Poate chiar vrea sa faca un fel de combustibil bio ( ca ar fi bio, nu?) si sa revolutioneze lumea cu el.
 Gata! Ajunge cu ganditul! Creierul meu de oraseanca obosita ( v-am mai spus ca are doua viteze : incet si foarte incet), vinerea e pe starea de avarie si incepe sa ma doara daca-l folosesc.

Draga tipule sau tipa,

In gradina ai incercat sa le pui? Sau sa le vinzi la gradinari? Eu ti-as cumpara si ca mine mai sunt multi.
Tot ai net si pui intrebari tampite, pune un anunt ca-l vinzi, sa vezi ce de cereri o sa ai.

Draga Goagal,

Multumesc pentru asocierile minunate.
La urma urmei, traficul conteaza, nu?