Rate si ratuste

Imi plac ratele mele! Si cele mici si cele mari, imi sunt tare dragi. Sunt dragalase, foarte curioase si imi place comportamentul lor.
Si ele s-au invatat cu noi, inainte cand ne vedeau, plecau din calea noastra, acum am ajuns sa le ocolim noi pe ele, pentru ca daca nu au chef sa se miste de unde s-au asezat, nu au chef si gata! Acolo stau si asteapta sa fie ocolite.
Cei mici cand ne vad cu ceva in mana, vin fuga la noi. Au impresia ca mereu le aducem mancare. Si daca le dam mancare, mananca din mana noastra.
Le place foarte mult varza, pepene ( in special celor mici ), dovlecei si rosii.
Ratustele cand mananca pepene, le place sa se si balaceasca in el, se pun pe burta pe felia de pepene si asa mananca. Dupa ce termina sunt rosii pe cioc, gat, burta. Arata intr-un mare fel.
Fiind rate, evident, sunt innebunite dupa apa. Le schimbam apa de foarte multe ori pe zi, dar in doua minute e neagra. Nu conteaza ca au ligheane mari pentru scaldat cu apa multa si castronase pentru baut, unde-i apa, hop! si ele.
Mai nou au descoperit si castroanele de apa ale cainilor si dau iama si in ele la o baita buna.

 

Le mai place sa se plimbe prin toata curtea. Sa descopere locuri noi si iarba buna.
Cei mici nu sunt lasati de capul lor. Intotdeauna sunt insotiti macar de o rata adulta, chiar daca pleaca in plimbari, chiar daca stau.

 

In timpul zilei, pe caldurile astea, stau mai mult in cotete la umbra sau in locuri umbrite, mai ies sa faca o baita rapid si se intorc la locul lor, se vede clar ca nu le place caldura mare si soarele puternic. Iar dupa ce soarele incepe sa apuna si sa nu mai arda, ies in curte la o socializare mica ( in special ratoiul cu cocosul, ies niste socializari... cu scantei! ) si la plimbari.

 

 

 

Plecand grabiti in spate, la locul lor...

Tantalaul de ratoi, care sta numai cu ochii pe mine cand ma duc la ei (v-am zis eu ca ma vedea pe post de " mascul feroce care-i ataca haremul"...e! inca ma mai crede asa, nu are de gand sa se potoleasca, prostanacul! ).

Si asa arata o gusica de ratusca satula :). Trebuie sa atinga pamantul.

Fara nici o ordine - ganduri, vise si proiecte despre noi si viata la tara

Una din cele mai bune reguli ale familiei noastre este planificarea. Intotdeauna trebuie sa avem proiecte. In stadiu de schita, in stadiu de lucru sau incheiate.
La fel a inceput si marele proiect " Mutarea la sat". Motive au fost multe si nenumarate, dar in principal a fost faptul ca nu mai suportam aglomeratia, zgomotul si zapaceala din oras, dar si faptul ca voiam o schimbare in felul nostru de a fi, o schimbare a modului de viata. De fapt, un alt mod de viata. Un aer mai curat, o mancare mai sanatoasa. Si de ce nu, un spatiu mai mare pentru noi, dar si pentru copil.
Am cautat o casa cu o curte mare, in care sa incapa un solar maricel. Si am gasit-o.
Aici va fi solarul ( poza-i din primavara) . Din fata pana-n spate. Mare, solid, cu sistem de irigare prin picurare si folii de mulcire.

Ne-a convenit locul asta mare, asezarea curtii si o foarte usoara inclinare a terenului. Locul perfect pentru solar, credem noi.
In curand vom incepe constructia lui. Un lucru greu, marimea solarului va fi in jurul a 600 mp. Mare? Mic? Nu stiu ce or crede altii. Pentru noi e mare.
Nu ne speriem de munca grea, mai ales ca suntem invatati,  pentru orice lucrusor pe care l-am dorit, am muncit amandoi ca nebunii. Asta e, nu suntem singurii, ca noi sunt o multime ( marea majoritate a oamenilor acestei tari ) care muncesc din greu pentru ceea ce-si doresc.
Dar important e ca am inceput. Si vom termina, intr-un fel sau altul. Vom produce numai legume fara chimicale, ingrasaminte, stropiri si mai stiu eu ce altceva.
Aici in sat, din cate am vazut si vorbit, oamenii au priceput si au inceput sa inceteze cu stropirile, azotul si altele. S-a stropit totusi contra manei, pentru ca vremea e asa cum e, plantele sufera, pamantul e crapat tare, de poti baga o palma in el. Nu am vazut asa crapaturi in pamant pana acum, or mai fi fost poate, dar nu am avut ocazia. Dar eu consider ca e un lucru bun ca nu-si mai baga singuri chimicale in propria mancare.

Cand am venit in sat ma asteptam, fiind asa departe de Bucuresti, sa nu gasesc picior de bucurestean. Sunt peste 20 de familii mutate din Bucuresti, marea majoritate tineri ca noi, care si ei fac naveta la oras. Au case frumoase si gradini ingrijite si le e bine. Mi-a placut ca marea majoritate a lor au pastrat casutele pe care le-au luat, le-au renovat, imbunatatit si locuiesc in ele.
Ma mai asteptam sa vad in sat carute si cai. Gresit! Toti au tractoare, mai mari, mai mici, cate unul sau doua. A! Si scutere! Nu prea mai sunt biciclete. Si mai au motocoase, motosape, motocultoare. Si imi plac lucrurile astea. Imi place sa vad oamenii cum evolueaza, cum isi fac munca si viata mai usoare.

Ceea ce ma termina aici sunt distantele (la Bucuresti toate erau aproape; toc-poc gata treaba, piata etc.) Distanta pana la magazin, distanta din spatele curtii pana-n fata curtii, distanta din casa pana la cotete. Magazine sunt suficiente, dar sunt in coltul strazii. Pana la coltul strazii am vreo 5-600 m :) . 500 dus + 500 intors...ie-te ce mod adevarat de mentinere a siluetei. Daca uit ca trebuia sa mai iau ceva...mai fa o data drumul, fata draga si desteapta!
Nici pana acum nu m-am invatat ca atunci cand am treaba in gradina din spate, sa-mi iau cu mine apa, tigari si toate sculele necesare. Am inca in minte si-n obicei ca le am pe toate la indemana, ca spatiul e mai mic.
Mi se face sete, ma duc in fata si beau apa. Ma intorc in gradina. Apoi ma gandesc ca o tigara ar fi buna. Ma duc in fata si-mi iau. Ma intorc. Apoi imi dau seama ca nu mi-am luat cazmaua. Ma duc la magazie, nu e chiar in fata, dar aproape. Dupa trei drumuri d-astea sunt terminata. Mai fa treaba daca poti.
 Astfel, am o mare problema cu distanta si cu orientarea in spatiu, sa-i zic. La fel am avut in primavara cand am inceput cultivarea. Luasem vreo 20 de cepe intr-o plasa ( evident super scumpe, dintr-un magazin de bricolaj) sa le pun in vreo 100mp. Normal ca am pus un rand si un pic. Atunci m-am luminat si m-am dus in targ si am luat arpagic. Vreo 2 kg. Alta viata! Am dat jumatate din banii pe care i-am dat pe cele 20 de cepe din magazin. La fel am patit si cu rasadurile. Aveam impresia ca am facut foarte, foarte multe si nu or sa incapa in gradina. De unde? Am mai cumparat inca pe cate facusem eu.
Dar cred si sper ca e normal sa fie asa, atata timp sa traiesti intr-un spatiu mic si inveti sa te misti in functie de acel spatiu, iar acum dintr-o data in spatiu mult mai mare, sa nu pot vedea, sa nu imi pot da seama. Inca! Pentru ca in timp, sunt sigura ca o sa-mi " largesc orizonturile" si o sa vad adevaratele dimensiuni.

Si o sa trec peste toate astea, deja am depasit si alte probleme de genul.
Si nici nu e greu, pentru ca asa cum frumos spune Simona aici, si eu am schimbat confort urban pe libertate rurala, ceea ce ne face viata mult mai buna.

Copilul meu a descoperit si el ce inseamna spatiul mai mare si joaca afara, la aer curat. De curand s-a apucat, cu unul din noii lui prieteni, de constructia unei casute de lemn. E asa preocupat si asa de bucuros ca poate face asa ceva, ca a cam lasat computerul si netul. E bronzat, are o culoare frumoasa a pielii si se vede ca-i prieste aerul curat. Aici, spre deosebire de Bucuresti, il las sa umble in sat, pe strazi, in parc, pe campuri, pe unde vrea. O data, din greseala, a intrat in curtea unei familii. El credea ca e tot in parc, dragul de el. A zis ca nu si-a dat seama, pentru ca nu era nici un gard. Dar mi-a spus ca acea doamna nu i-a reprosat nimic, a ras si au vorbit un pic si apoi l-a condus la poarta.
Intr-o zi a venit super incantat acasa. Fusese la magazin si la intoarcere un vecin ( pe care, spre rusinea mea, nu il cunosc inca ) l-a luat in caruta. Atat de incantat a fost de plimbarea cu caruta, ca a vorbit 3 zile intr-una.

Alta data, tot prin sat fiind, mi-a spus ca l-a oprit un om in varsta, l-a intrebat cine e si de unde vine, iar dupa ce puiul meu s-a prezentat, mosnegutul l-a pupat pe ambii obraji si i-a spus ca-i pare bine ca a venit in sat.

Oamenii sunt altfel in sat. In Bucuresti cand stau la semafor sau in aglomeratia din trafic, ma uit la oamenii de pe strada. Toti sunt incruntati, incrancenati, parca toti asteapta un mic gest ca sa sara la cearta. Nu prea e in regula daca vezi pe careva razand sau zambind ( mai ales dimineata ), il cam crezi sarit de pe fix.
Aici la sat am vazut ca-s mai calmi, au timp sa se opreasca 2 minute din drumul lor, sa dea binete si sa intrebe de una sau alta. Evident si ei au problemele lor, dar nu-s asa ca in Bucuresti. Au alt comportament.
Si se saluta toata lumea cu toata lumea, chit ca se cunosc sau nu.
Si asta e alt lucru la care lucrez : sa nu care cumva sa trec de cineva si sa nu salut. Mai ales sa fie si baiatul cu mine, imediat mi-ar atrage atentia. Si vai de parintii care nu-si asculta copiii. Cei care au, stiu despre ce vorbesc :). Cei care n-au...o sa vedeti voi!

Din seria : intamplari la tara . Azi, ENEL.

Un alt inconvenient major al mutarii la sat, pe langa totala dependenta de masina, este curentul electric. De fapt, intreruperea lui. Fix atunci cand ti-e lumea mai draga.
Aviz amatorilor - daca nu ai un generator, cand ai curentul intrerupt nu ai nici apa, iar iarna daca te incalzesti cu o centrala, nu o sa ai nici caldura ( drept pentru care generatorul a fost trecut pe lista de "cumparat pana-n toamna" ).
La fel s-a intamplat si ieri. Enel a dat o pauza la o ora cand toata lumea avea o nevoie imperioasa de energia electrica. Se udau gradinile.
 Dupa intreruperea luminii, se "aude" o liniste timp de 5 minute si apoi urmeaza inevitabil vizita la vecini sau vin vecinii la noi in vizita. Sau in ultimul timp, ca-i mai practic asa, se poate auzi clar din curtea fiecaruia intrebarea : " Vecineeeee, ai curent? " . Si raspunsurile nu intarzie sa apara : " Nuuuu, vecine, nuuuu-i, fir`ar/dar`ar ..."( si in functie de imaginatia fiecaruia, li se fac numai urari de bine si viata lunga ).
Lucian, care e un tip foarte calm si oarecum rabdator, se enerveaza, pune mana pe telefon si suna la Enel.
Ii raspunde un tip, iar el incepe, dupa ce se prezinta si-i zice de unde e :
" Bine mai oameni buni, dar se poate asa ceva? Voi ne dati stingerea asa, cum aveti voi chef? Ca de cand am venit aici ati inchis curentul de nu stiu cate ori!" Si o baga si p-aia : " Ce-ar fi sa platesc si eu facturile asa cum am chef, ha? "
Raspunsul vine prompt ( si e acelasi de fiecare data ) : " Domnu`, dar nu e de la noi ! " .
Eu nu prea ma pricep la cabluri, energia electrica, chestii d-astea, dar ma intreb daca toata strada nu are curent, de unde o fi problema??? Pocnesc cablurile in acelasi timp? Sau sigurantele se supara si fac greva spontana? Sau care e treaba?
" Cum, domn`e, nu e de la voi?", intreaba si mai iritat Lucian. Raspunsul edificator vine si mai prompt : " Nu stiu, domnu`! De un` sa stiu io?!".
Apelul se sfarseste cu un numar de inregistrare al sesizarii, ca de obicei. Curentul a revenit in juma` de ora si totul a fost dat uitarii.

Azi dimineata, ora 07.00 .

Eu cu ceva treaba pe ici, pe colo, Lucian in pat cu laptop-ul si cafeaua, citea presa. Era cam la sfert spre jumate de cana de cafea, ca sa va dati seama de stadiul de trezire. Liniste, racoare, cantat de pasari. Dintr-o data, suna telefonul. El se uita la mine. Eu ma uit la el si ii fac semn scurt din cap sa raspunda o data, sa nu auda si copilul si sa se trezeasca.
Si raspunde somnoros: " Alo?" . Prin telefon aud o voce stridenta, pitigaiata, super scartaietoare care intreaba direct : " AAAlooooooo, dooomnuuuu`, v-a venit tensiunea??? "
Imaginea unei cocoane blonde, cu coc, cu ochelari d-aia " migdalati", care mesteca guma si-si face unghiile in timp ce vorbea cu el, mi-a venit in cap instant. Nu stiu de ce.
Lucian se uita la mine cu niste ochi mari si intrebatori neintelegand intrebarea si ce se intampla. Se uita la telefon, il pune iar la ureche si ramane cu ochii in gol. Deodata, parca aud cum incep sa i se miste neuronii prin capsor, privirea ii revine si se prinde de intrebare : " Daca mi-a venit tensiunea? Doamna, dar stiti cat e ceasul???".
In telefon se aude un oftat la fel de pitigaiat si strident iar vocea, un pic iritata si ofuscata, pentru ca isi depasea atributiile acum comunicand si cat e ceasul clientilor, spune  : " Cat e ceaasuuu`? Da, dooomnuuu` ! E sapte s`un sfert! Deci, v-a venit sau nu???" .
Raspunsul lui Lucian vine prompt, pe o voce din ce in ce mai crescanda : " A venit doamna, a venit! Chiar incepe sa-mi si creasca acu`! Dar va dati seama ca e sapte s-un sfert DIMINEATA?!" .
Nu o sa aflam niciodata daca acea cocoana stia ca era dimineata si nu seara, pentru ca s-a auzit un click sec.
Si apoi nimic.

Si nu ma pot abtine si iar imi pun intrebarea : badarania, prostia, minciuna or fi criterii de angajare ?

Dragalasul de Piston si restul familionului

Intr-un final, dragul de Piston a catadicsit sa stea la pozat. Eu banui ca mai mult din cauza caldurii a stat, i-a fost lene sa se mai miste, dar hai sa spunem ca a fost marinimos si-i voia lui.

Nu-i asa ca are ochi frumosi? Aici parca zice " Frate, cat de agasanti sunteti! N-aveti alta treaba?!".

Si restul familionului .

Cocosila.
Un adevarat gentleman . Daca gaseste mancare, cheama fetele si le-o da, cateodata aduce in cioc cate ceva si pune in fata unei gaini sa manance. Daca fetele o iau aiurea prin curte se duce si le aduna, dar intr-un mod foarte gentil si foarte politicos, nu ca nataraul ala de ratoi.
Aici era in curtea lor, a gainilor, dar dupa cum am zis nu prea stau aici, ci in curtea mare. Totusi Cocosila ( ca un mascul responsabil ce e) o mai viziteaza din cand in cand, sa vada daca totul e ok, asa cum a lasat.

Cocolica, gainusa ouatoare.
Face numai dracii. De exemplu, aici a intrat la rate, le-a varsat mancarea si a inceput sa gheraie, ca sa vada ea ce e acolo. Lucian a invat-o sa vina si sa-i manance din palma.
Mai nou si Cocosila ii ia mancarea din palma, dar o da la fete (super baiat, v-am spus!).
Intr-una din zielele astea Cocolica si Cocosila au hotarat ca este foarte cald afara si trebuiau sa faca ceva sa se mai racoreasca. Drept urmare, Lucian s-a trezit cu ei in casa. Stateau in bucatarie, asezati pe gresia rece si tare bine le era!

Ei nu i-am pus nume pentru ca am hotarat ca in ritmul asta ( dat nume la gaini, dat mancare din mana, luat gaina in brate si giugiulita ), carne vom cumpara tot de la supermarket.
Oricum, cu nume sau fara, si ea tot de batranete va sfarsi, ca n-avem inima asta.

Pentru cei care nu stiu, iata cum se face baie la tara.

 

Mult mai sanatos si pe caldurile astea tare buna e!

Alte rasfatate. Si un bonus pentru week-end

Din cele " cireasa " mi s-a copt una :) . Portocalie. Si nici aia din rasadurile mele, ci din cele cumparate .

Frumoasa asta e fasole de boabe .

  Abia acum m-am dumirit si am inceput sa cunosc care e de teci, care e de boabe, care-i cu teaca lata .




Castraveti ( alt soi, nu cornison, nu mai stiu de care ) si ardei iuti.

Cu ardeii iuti am cam zbarcit-o un pic, i-am pus cam desi si-n plus nu stiam ca se pune un fir la cuib si am pus doua . Sau chiar si trei, ca mi s-au parut micuti. Nu m-am gandit ca or sa creasca :).
La anul stiu cum o sa fac. Dar chiar si asa sunt plini de flori si fructe micute. Bag seama ca nu s-au suparat prea tare pe mine.


Si acum bonusul pentru week-end :

Asa se vede soarele la apus la noi. Parca soarele-i mai mare. Si mai prietenos.
Si-mi transmite o stare de liniste si parca-mi zice ca totul va fi bine de acum incolo :).

Week-end placut!

Unul din multele motive...

... de bucurie ale lui Lucian, referitor la mutatul la tara, este ca are marar la discretie. Nu ca-i place, este pur si simplu nebun dupa marar. Iar Adi se duce in gradina si-l mananca direct de la sursa.

 Habar n-aveam ca poate creste in stilul asta .

Unul din aspectele pe care nu le-am luat in seama ( sau mai bine zis nici nu mi-a tras prin minte ) este ca la tara traiesc muuuult mai multe insecte, viermi, rame, paianjeni, gandaci si altele de genul, decat la Bucuresti.
Am vazut niste exemplare de mi-a stat mintea-n loc. Habar n-aveam ca poate exista asa ceva. Iar paianjenii....hm! cu ei am o problema. Mare, mare. Sunt mult mai multi, mai mari, mai colorati si mai diversificati decat am vazut in oras. Parca au si mai multe picioare decat aia de la Bucuresti... Unii au si par sau niste fire de ceva pe ei!

Mai jos va arat o specie de gandac cu care am invatat sa conlocuiesc. Ei stau numai pe marar si nu distrug nici o planta. Sau ma rog, poate ca mananca mararul sau florile acestuia, dar fiind asa mult nu se vede.

Chiar draguti, nu :) ?

Si un coltisor din coltisorul meu de rai...evident tot cu marar, ca doar asta-i tema de azi.

Ratele si boboceii

Mi-am dorit sa cresc si sa am rate. Nu stiu de ce imi plac, dar imi plac tare.
Si dupa zicala ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample, cu ajutorul surioarei mele si cumnatului, iaca le am! 15 bucati! Cinci adulte si 10 boboci.
Au avut drum lung de facut, din jud Calarasi cu o escala la Bucuresti si apoi la noi in jud Dambovita.
Drumul pentru ele? Imi inchipui ca li s-a parut lung si pareau stresate.
Drumul pentru noi toti? Lung. Si plin de miasme...

Le-am adus asa, se vedea ca nu le place si nu se simteau bine.

Dar la noi le astepta un domeniu in toata regula. Lucian si Tataie (socrul meu) au muncit doua zile la apartamentul lor. Reparat, curatat, dezinfectat.

Si a venit vremea sa le dam drumul.

Prima-i closca. Si-a auzit boboceii si a iesit la ei.

A doua este mama secundara, sa-i zic asa. Are grija impreuna cu closca de bobocei. Ii invata sa manance, sa ciuguleasca, sa bea apa si sa se scalde.

Urmeaza si restul.

Dupa cum se poate vedea in poza de mai sus, ratoiul ( cel cu rosu mai mult pe cioc si cel mai murdar dintre rate ) a ramas ultimul.
Cred, totusi, ca e un domn, pana la urma, a lasat fetele sa iasa primele.
Parerea mea e ca respecta anumite fete, categorie din care eu nu am onoarea sa fac parte.
De ce zic asta? Pai sa va explic!
Cand ma duceam la ele, la inceput, ratoiul ma sasaia, dadea din cap agresiv si-si misca si coada intr-un anume fel . Asta a fost inceputul. A urmat apoi, pe langa cele de mai sus, clampanitul din cioc. Deci nu stiu daca va puteti inchipui pe acest Master of Disaster cum da din cap, din coada, sasaie si clampane.
Rezultatul? Am cam inceput sa ma uit in spatele meu cand ma duc la ele.
Eheee... si acum incepe distractia!
Nu stiu daca e ca la caini, pe principiul ca te simte ca ti-e frica si te ataca, dar a inceput sa se ia dupa mine, bineinteles clampanind, dand ca nebunul din cap si coada si sasaind pe diferite tonuri. Pentru ca sunt rate lesesti si cica-s mute, scoate un sasait cam ragusit. 
Viteza pe care trebuie sa o am cand le duc mancare sau apa, trebuie sa fie mare. Foarte mare. In orice caz, mai mare decat a lui. Nu-l impresioneaza nimic, nici ca tip, nici ca-l amenint. E o Fiara care-si apara haremul si teritoriul. Ceea ce nu pricep e de ce la altii care se duc acolo, nu face asa. Acest tratament mi-l dedica numai mie.
Sper ca intr-un final sa ma accepte, nu pot visa ca ne-am putea imprieteni pentru ca e clar ca asta nu se va intampla niciodata.

Fetele si Fiara au inspectat domeniul cu atentie si amanuntit, iar aici se vede ca le place, nu au nimic de obiectat si s-au acomodat.
Super satisfactie!

Dar asa cum sunt ele, imi sunt tare dragi. Iar boboceii sunt foarte dragalasi cu piuitul lor si puful galben. Si sunt atrasi ca un magnet de apa. Nu prea au voie sa se balaceasca asa cum vor ei, dar ii mai lasam din cand in cand la o baita scurta. Asta pana le vor da penele.

O parte din rasfatatele noastre

Le-am promis ca daca sunt cuminti si nu fac prostii, le voi face celebre. Cum pana acum nu m-au suparat, trebuie sa ma tin de cuvant.

Castravetii sunt un succes. Cred ca sunt si un soi rezistent, pentru ca in afara de udat si pus pe arac, altceva nu am facut. Si dau roade. Chiar am pus la murat cateva borcane ( ah! ce mandra mi-s ).

Zici ca-i place la pozat :).

Inca nu-mi vine sa cred ca din amaratele alea de seminte, poate sa iasa asa ceva.

Si iata si printesele gradinii, destul de fandosite, asa cum le sta bine unor printese, sper sa le mearga bine in continuare. Totusi am impresia ca incep sa se maneze unele. Le tin sub observatie.

Si inca un succes, sa-i spun, ceapa e plina de buruieni, dar se pare ca ii place. Sau, ma rog, nu o deranjeaza foarte tare.

Oricum, nu mai am de gand sa plivesc, in primul rand ca nu mai am cum, ca-i ceapa cazuta si-n al 2 lea, ca o s-o mai tin maxim 2 saptamani, dupa care o s-o scot, s-o pun la uscat.

In locul ei voi pune sfecla. Sper ca e timp sa se faca. Habar n-am cat dureaza pana se va face, dar din cate am citit, ar fi timp. Vom vedea.

Despre noi

Ar trebui sa incep cu inceputul si sa ne facem cunoscuti, nu?
Suntem o familie tanara de bucuresteni get-beget : mama - Iuliana, tata - Lucian si copilul - Adi.
Cu ceva timp in urma ne-am hotarat sa ne mutam la tara. Usor de zis, cam greu de facut, dar am razbit.
A durat ceva timp pana ne-am gasit locul nostru, dar in momentul in care am intrat in curte si apoi in casa am avut un sentiment ciudat, am stiut ca acela este LOCUL. Si m-am vazut pur si simplu in acea casa si in acea curte. Pana la acea casa, mai vizionasem destule, dar la niciuna din ele nu am simtit asa, desi au fost cateva care mi-au placut.Si am luat-o!
Distanta fata de Bucuresti? Sanatoasa!
Locul? De vis! Liniste, curte mare, mult verde, utilitati ( pentru ca nu am vrut sa luam fara acele utilitati elementare), foarte bine.
Munca la casa? Foarte multa! Lucian stie mai bine.
Munca la curte? Foarte multa! Aici amandoi stim cat de multa. Ne-am facut prima noastra gradina. Nu mai facusem niciodata rasaduri, nu am plantat niciodata o rosie sau o vanata. Nu am insamantat nimic.
Dar am facut-o acum si  e bine. Am inceput chiar sa recoltam.
Dar cu asta voi continua in zilele ce urmeaza. Si voi posta si poze cu plantutele noastre.