Eu sunt o persoana mai conservatoare un pic, imi place sa stiu ce fac maine, sa am un plan si nu-mi plac surprizele. Ma bulverseaza, imi dau planurile peste cap. Daca nu am un plan in minte pe termen scurt, dar si lung, nu prea pot functiona. Asa sunt eu. Iar planurile trebuie urmate cu precizie! Daca apare vreo surpriza, e jale. Planul e dat peste cap, eu sunt data peste cap, totul e dat peste cap.
Totusi, desi sunt ciudatica un pic ( si nu fiti rai ! ), imi place sa incerc lucruri noi, dar numai dupa formula : le descopar, ma interesez de ele, caut informatii, incerc sa-mi dau seama cum functioneaza, incerc sa-mi dau seama cam cum as functiona eu dupa ce le-as incerca, apoi daca totul trece cu brio de cele de mai sus, ma hotarasc sa incerc. Apoi ma razgandesc. Apoi iar ma hotarasc...si in functie de complexitatea acelor lucruri ma mai razgandesc si ma mai hotarasc de cateva ori.
De obicei reusesc sa-l enervez pe Lucian ( impreuna cu tot restul lumii ) pana ma hotarasc "de adevaratelea".
Ce vreau sa spun e ca pana incep sa fac ceva nou, dureaza mult.
Dar, cu toate astea, imi place sa incerc lucruri noi, lucruri mai grele, lucruri care cred ca m-ar ajuta in viata de zi cu zi, lucruri care eu cred ca ma ajuta sa evoluez si incerc sa-mi intind cat mai mult limitele. Totul in limitele mele.
Ca si concluzie : ma limitez singura!
Acum sa va explic cum am avut aceasta revelatie.
Azi dimineata ora 06.10. Intuneric bezna si liniste. Multa si grea.
Eu incercam sa-mi potolesc bataile inimii dupa sperietura pe care mi-a tras-o Mairon ( desi saracu` nu a facut altceva decat sa respire, dar in linistea aia si o respiratie poate parea altceva decat e ), in timp ce ma indreptam, ca o cartita, spre curtea gainilor sa le pun apa si mancare.
Dintr-o data Vulturica incepe sa cante cu vocea lui cea tare si clara :
Cucurrriiiguuuu! Imediat dupa el incep si cocosii cei mici sa cante, fiecare la nivelul la care se afla, unii sunt inca incepatori:
cucuriiiguu! curiiiguu! iiiuuuu! uuuuu!
Ma opresc un pic, pentru ca nu-mi revenisem inca si a doua sperietura a venit cam brusc si cam repede dupa prima, apoi ma indrept incet spre magazia foarte intunecoasa, ca sa umplu castroanele cu boabe de grau si porumb.
Incerc sa intru pe pipaite in magazie, mai cu piciorul, mai cu un cot sa gasesc o margine de usa, ca sa nu intru iar in perete ca saptamana trecuta si reusesc sa fac un pas inauntru.
Ma opresc un pic incercand sa localizez motocultorul ( intr-o dimineata am reusit sa-l incalic vrand-nevrand ), imi gasesc linia dreapta si dau sa pasesc spre sacii cu boabe care sunt in fundul magaziei. Nu apuc sa fac pasul ca aud in fata mea un urlet ingrozitor :
AAAAuuuiiuuu!
Tot ce tin minte e ca am intepenit, apoi m-am trezit in curtea gainilor, dar nu stiu cum am ajuns acolo. Tremuram in ultimul hal si ma uitam disperata la usa magaziei, desi nu reuseam sa vad decat o mare gaura neagra.
Dintr-o data incep iar cocosii :
cucuriiiguuuu! si apoi iar aud urletul din magazie :
aaauuuiiiuuu! Apoi iar cocosii, apoi iar urletul. Si o tot tineau asa intr-una.
Incerc sa-mi revin si sa gandesc la rece, doar sunt o persoana adulta, nu?!
Fuuuugiii, ce dracu` stai ca proastaaaa??!!! imi trece insa prin cap, incerc sa ma intorc si sa fug, cu gandul ca o sa ma arunc exact in pat peste Lucian, sa-l trezesc si sa-i spun, cand vad cu groaza o umbra mare care vine spre mine.
In acelasi timp cocosii iar incep sa cante si dinspre umbra aceea, care continua sa se indrepte spre mine, aud iar urletul ala ciudat.
Nu ma mai pot misca si tremurand incerc sa ma concentrez sa vad mai bine. Si din intuneric incepe sa se contureze...Ursu!
Ursu care dadea din coada la mine, cu gura deschisa a ras, parca dandu-si seama ce sperietura mi-a tras.
Ma asez pe vine, ca nu mai puteam sta in picioare si iar ii aud pe descreieratii aia de cocosi cum cucurigesc. Atunci il vad pe Ursu cum isi ia pozitia sezand si incepe sa "cante" si el, imitand exact tonalitatea cantecului cocosilor :
aaauuuiuuu!
Ma bufneste un ras isteric, il iau in brate pe zapacit, il lipesc de mine si-l strang tare- tare. Iar el incepe si mormaie parca ceva ce semana a scuza. Sau poate a fost numai imaginatia mea; el de fapt era lesinat de ras.
In drum spre serviciu ma gandeam : uite cum inveti lucruri noi de la animale. Ursu e un
tip care nu ii e frica sa faca lucruri noi, spre deosebire de Piston, de exemplu. Daca ii place ceva, nu mai sta pe ganduri si incearca sa faca! Pur si simplu o face si se simte bine cand o face.
Poate ca e un exemplu, un mod de a actiona cateodata, un alt mod de a face cateva lucruri. Sau mai mult de cateva?
Eu de ce nu pot fi asa? De ce ma limitez singura? De ce ma hotarasc atat de greu atunci cand vreau ceva?
Bineinteles, nu toate lucrurile pot fi facute asa! Sau pot? Iar ma limitez si-mi pun frana singura?