De Craciun

Dupa cateva zile pline, nebune si frumoase in care am pregatit cules, ambalat, impachetat, gatit, vorbit la telefoane peste limita, muuuulta agitatie si fredoneala, in sfarsit e liniste, calm si am reusit sa ma odihnesc. Trebuie sa recunosc ca scoasa din priza cum sunt acum, nu prea imi mai gasesc rostul, dar am si savurat perioada asta de relaxare.
Mna, uite ca a venit si Craciunul anului asta care a trecut cu viteza unei rachete cosmice scapate de sub control. Ma bucur ca am reusit printre picaturi sa impodobesc bradutul nostru vechi si am intins o mica parte din instalatie in casa (afara n-am mai apucat), dand astfel o atmosfera frumoasa si un aer calm peste tot.
Si prin sat este oarecum aceeasi atmosfera, oamenii si-au terminat curatenia de sarbatori si au impodobit casele cu instalatii frumos luminate. Inainte de Craciun se auzea multa forfota, murmure, agitatie, apoi incetul cu incetul s-a lasat linistea si calmul, sparte din cand in cand de cea mai proasta si inutila inventie in viata: petardele.
In dimineata de Ajun am avut parte de un spectacol al naturii foarte frumos. Dimineata devreme o Luna imensa, galbena si puternic luminata trona pe un colt de cer.

Dar la acel ceas al diminetii nu a mai zabovit prea mult, grabita de cantec de cocosi  harnici, dar si de rasaritul Soarelui.

Apoi am avut parte de un rasarit frumos colorat pe care l-am admirat impreuna cu animalutele din dotare.

Caini, catei, matoance mari si mici care mai de care mai rasfatat, mai zapacit, mai iubitor, oricand gata de joaca si harjoneala.

Mutra de milog

 

 
Gainile sunt grase ca niste purceluse, se plimba peste tot cat e ziua de lunga si fac bai de soare si praf. In ziua de Ajun mi-au facut o surpriza foarte frumoasa: cincispreze oua, productia pe o zi. Le-am multumit si le-am laudat pentru harnicie, sper s-o tina tot asa.

Ratele si ratoii au ceva de impartit cu restul lumii. Se trezesc cu mutrele la paie in fiecare dimineata, sunt prost dispusi, sasaie, bat cocosii, se alearga cracanate prin curte si cei doi ratoi dinamici iar au inceput sa ma atace. Ii ignor deocamdata, dar le-am promis cate o matura pe spinare daca nu se potolesc.

Avem din ce in ce mai multi musafiri la "masa". Mi-s tare dragi cand ii vad ca vin. Mai intai se aseaza in salcami si inspecteaza locul:

Apoi, dupa ce sunt siguri ca nu e nici un pericol, coboara si incep sa manance.

Iar eu am grija intotdeauna sa fie suficiente boabe pentru toti

In solar plantele cresc bine, nici nu ar avea cum altfel, e atat de cald si-i soare zilnic.

In curte si gradina se vad semne de primavara: pomi cu muguri umflati, gata sa plezneasca, irisi si zambile rasarite, trandafiri cu boboci.
E Craciun, e o vreme calda si ciudata, e seceta.

Review 2015 - atentie! articol lung :)

Eiii, uite cum ne apropiem de sfarsitul anului asta. Un an descreierat de-a dreptul, un an care a trecut cu o viteza incredibila, un an in care timpul liber a fost inexistent, iar plictiseala a fost asa...o chestie trecuta, veche si uitata.
A fost un an bun si rau, un an al extremelor, un an fara compromisuri. Ce-a fost bun, a fost extrem de bun, iar ce-a fost rau, a fost foarte rau. Bine ca n-au fost multe rele :).
Dar nu voi vorbi despre asta, ci voi vorbi de plantele din acest an si de lucrurile noi pe care le-am facut.
Dupa un 2014 absolut malefic in privinta vremii si plantelor, nu voi ascunde ca am intrat in 2015 destul de tufliti si ingrijorati pe de o parte, dar indarjiti si dornici de rezultate pe de alta parte, singura mea dorinta pentru 2015 fiind ca anul sa aiba toate anotimpurile la locul lor.
Si iata ca a venit ianuarie 2015 cu zapada si cu o iarna cat de cat adevarata, cu ceva ger si cu plante care se descurcau si ele asa cum puteau, dar destul de amabile sa ne dea salatele asortate de verdeturi.

De data asta am fost mai harnici (sau experienta incepea sa-si spuna cuvantul) si in a doua parte a lunii am avut rasadnita gata si primele seminte de rosii semanate.

Evident, in februarie am avut bucuria sa vedem...

...primele firisoare de rosii, primele bucurii din noua aventura.
 Iar spre sfarsitul lunii, lundu-ma dupa unele semne, deja aveam banuieli ca va fi un an bun.

Si iata cum repejor-repejor a venit si martie cu temperaturi caldute, cu plante frumoase si sanatoase.

Cu repicat si semanat, cu multe sperante si griji in privinta lor.

Iar spre sfarsitul lunii solarul era verde tot, cu multe plante gata de cules, cu alte plante abia mutate la locul definitiv si cu o curte vraiste, dar plina de flori de primavara.
In aprilie mi-am implinit ambitia si in ziua de opt a lunii am plantat primele cateva sute de fire de rosii.

Solarul era o splendoare, in curte era plin de flori si intentionam sa incepem treaba si-n gradina.

Intentionam, dar n-am mai apucat pentru ca am pornit o alta treaba.
 

Treaba care a durat mult, au fost multe greutati si de data asta chiar imi doream sa ploua sa rupa, pamantul era beton armat.
Asa ca nici in mai nu am facut nimic in gradina. In sensul plantatului, adica.

 In schimb, in primul solar totul era bine.

Evident ca binele asta a cerut ceva sacrificii de gen pus rasaduri la unsprezece noaptea la lumina becurilor, dar pe care le-am acceptat si nici nu le-am simtit foarte bine, tot ce conta era calendarul plantelor si faptul ca trebuia sa scoatem rosiile cat mai devreme.
Si iata ca am ajuns in iunie (uf, iunie!), inceputul celei mai mari placeri si satisfactii intr-ale gradinaritului.
In solarul mare aveam rezultate bune, primele doua etaje ale rosiilor gemeau de rod, deja mancam castraveti, aparusera ardeii, pepenii si vinetele.

 In prima parte a lunii au aparut primele rosii parguite, dar si primii purici rosii extrem de infometati.

 Iar in cel nou lucrurile stateau cam asa.

Apoi, spre sfarsitul lunii, au inceput sa apara problemele din cauza secetei. Se termina apa in put, nu am avut suficienta pentru irigari, iar etajele trei si patru de la rosii au avortat complet. De atunci ne gandeam ca va urma o perioada in care nu vor fi asa multe rosii.
Tot luna aceasta am reusit sa plantam cate ceva in gradina.

In a doua parte a lui iunie am mancat primele rosii si am inceput primele livrari :).

 Tot atunci a aparut prima invazie de omizi. A doua a aparut in iulie si a decimat la propriu pomii.























Dar s-a dus si iunie si am intrat in iulie, apoi august si septembrie cu emotii si bucurii, cu problemele cu apa, cu omizile care au atacat o multime de rosii, ardei si chiar si vinete, plus alte probleme adiacente. Cu toate astea au venit cu abundenta, cu facut conserve multe, aproape zilnic (incepeam la 5-6 dimineata sau ma apuca 11-12 noaptea cu ele), cu ingrijit si observat fiecare planta, fiecare fruct.

Lucruri care la final au dat roade si au fost chiar bune.

 In iulie si august am semanat salata, spanac si alte verdeturi de toamna, dar din cauza caldurii semintele nu au germinat.
Asa ca am reluat operatiile in septembrie, eram in intarziere, dar de data asta a fost un succes.

 I-a venit randul si lui octombrie, luna la fel de nebuna ca restul, dar care mi-a placut in mod deosebit. Toate anotimpurile s-au perindat in luna asta si cam toate legumele si verdeturile de peste an le-am avut.

Chiar inainte de prima bruma, spre sfarsitul lunii, am cules ultimele  rosiute.

Dar am strans si depozitat gogonele lasandu-le sa se coaca in legea lor. In felul asta am avut rosii pana pe la jumatatea lui noiembrie si poate mai aveam, dar deja gustul lasa mult de dorit si am renuntat la ele.
La finalul lui octombrie am strans tot din gradina si ce a fost bun de murat am bagat intr-un butoi mare sau am depozitat ici-colo.
In prima parte a lui noiembrie, natura ne-a ajutat mult, plantele au crescut bine si sanatoase.

  Iar in a doua parte si in decembrie, temperaturile scazand, ziua scurtandu-se, evident ca au inceput sa stagneze.
Dar tot ne-am delectat si ne delectam cu salatele care mai de care mai gustoase, aratoase si sanatoase.

Stiu ca e o postare lunga cat un an, dar credeti-ma ca s-au intamplat multe si nu am avut timp de stat la povesti atunci, desi mi-am dorit tare mult. Asa ca recuperez si eu cum pot :).


Cam asta a fost anul nostru. Un an cu multe satisfactii si reusite. Dar si cu sacrificii, stres, oboseala, nervi, multa munca si multe dureri (de oase :) ).
Adica un an pe care l-am simtit ca-l traiesc cu adevarat. Un an bun.
Indraznesc sa imi doresc ca anul ce vine sa fie tot ca acesta. Stiu sigur ca vom face tot ce ne e in putinta sa fie asa, dar avem nevoie si de ajutor din partea naturii.
Imi mai doresc cel putin o postare pana la Craciun, dar daca nu apuc s-o fac, mai bine va spun acum ca va urez un Craciun linistit, imbelsugat, alaturi de cei dragi! Sarbatori cu bine!