joi, 14 aprilie 2016

La mijloc de aprilie

Sau mai bine zis in plina zapaceala, ca nu mai stiu de ce sa ma mai apuc intai.
E aprilie si toate plantele isi cer dreptul la un loc numai si numai al lor. Treaba e ca ele-s cam multe, iar noi numai doi, asa ca unele-s cam nemultumite.
Dar am inceput plantatul in gradina de ceva timp, o parte-i gata, mai urmeaza inca o parte si gata cu ea, momentan.
























Bobul e in floare, mangoldul s-a prins si creste, kalele si guliile cresc si ele bine. Companion de vara le-am pus primii dovlecei si pe langa ei a iesit si leusteanul, care anul trecut cred c-a fost in greva.


Mergand mai departe, ma bucur ca marul pus in primavara s-a prins bine, iar capsunile si-au format primul rod.



In schimb, marul si parul pusi acum trei ani se pare ca nici anul asta nu vor face nici un fruct. Sunt plini de fruze, dar flori ioc!
Nu acelasi lucru pot sa spun de visin, care anul trecut (primul an de plantare) mi-a daruit o visina, pe care am impartit-o cu un vierme. Am apreciat harnicia lui si se pare ca anul asta o sa faca mai multe fructe.


In drum spre solarii intalnesc parfum de liliac si soare rasarind in crengi de prun.



In solarii e zarva mare si suntem fix in momentul in care schimbam culturile. Am plantat prima tura de rosii si in curand vor urma si alte plante.


Terenul asteapta sa fie lucrat.


Iar plantele asteapta marea mutare.





Ce sa mai zic? Era bine daca ne puteam clona in momentul asta, asa le puteam rezolva pe toate.

In rest, ne bucuram de primavara - vara asta, de plantutele noastre, ingrijim si ne jucam printre picaturi cu animalele si pasarile noastre.


Hotomana hotomanelor si capul rautatilor! Fura tot ce prinde, necajeste alte animale si pasari, roade pomi si trandafiri, alearga de bezmetica peste tot si n-are frane. Oricand te poti trezi cu ditamai cateloaia infipta in tine pentru ca nu stie sa se opreasca din fuga. Sau poate nu vrea :).




10 comentarii:

  1. Bravo mai copii! Ma lasati muta la cata munca depuneti voi acolo.Poza cu rasadurile de rosii este aparte, aprate rau de tot...asa luxurianta imagine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai am inca doua ture ca cea din imagine :)). sunt multe anul asta.
      am vrut sa-ti scriu mai demult de aurora. sunt foarte incantata de ele, am plantat deja o tura buna si am pus la semanat tura trei de rosii pt toamna. foarte frumos s-au dezvoltat.
      mersi tare mult :)

      Ștergere
    2. Albenga nu ti-am dat sau aveai? Alea zici ca sunt cu capu' si-ale mele :)

      Ștergere
    3. albenga aveam. si parca nu ai dat, dar nu-s foarte sigura

      Ștergere
  2. Minunata primavara -vara asta in tara .Noi ne uitam lung dupa mai mult soare ,liliacul de abia are boboci mici, doar corcodusii si porumbele au inflorit .Aici am doar o gradina mica deocamdata si vreau sa cultiv din toate ,dar nu stiu cum le va merge cu clima de aici .De aceea ma uit cu jind la tine in gradina , mai ales ca locuiesti in Dambovita , unde am crescut pana la 14 ani in cel mai frumos sat -Ungureni .Iti doresc mult spor si o saptamana frumoasa in continuare .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte cald, mai cald decat a fost anul trecut. la inceput de aprilie si deja aveam probleme cu apa in put.
      noroc ca a mai plouat intre timp si se pare ca va ploua si azi.
      daca clima e mai rece, mai bine te axezi pe ceea ce merge la vreme rece (salata, spanac, kale, rucola, patrunjel, ridichi etc) si sa incerci ceva rosii, ardei, ca sa stii pe viitor cum sta treaba. zic si eu, tu faci cum crezi :)

      Ștergere
  3. Iuliana, mai aveti rasaduri de vanzare ? Stiam ca intr un an erau postate cele de rosii ...spor la treaba si va admir enorm !

    RăspundețiȘtergere
  4. Răspunsuri
    1. nu, dar imi lipsesc anumite chestii din oras. ca de exemplu macelaria de la noi din p-ta giulesti sau un loc unde ma pot duce la 11 noaptea sa-mi iau tigari daca am fost cascata si am uitat de ele. treburi d-astea :)

      Ștergere