joi, 15 ianuarie 2015

Despre una, despre alta

Parca zici ca vine primavara! Atat e de cald si frumos! Nu indraznesc inca a crede asta, seara si dimineata e frig tare, totul e inghetat si suntem la jumatatea lui ianuarie.


Dar nu pot sa nu ma bucur din plin de caldura soarelui de peste zi, de cerul albastru si curat, de verdele plantutelor.

In solar, pe parceluta personala, rucola si-a itit bine varfurile, are deja primele frunzulite, iar alaturi, langa ea, mangoldul isi face si el aparitia prin varfuri rosii, galbene si albe.

Niciodata nu voi inceta sa ma mir de modul in care natura ne ajuta, de minunea germinarii semintelor si a cresterii plantelor.

Pe parcela in care am avut morcovi semanati in solar in primavara, am vazut mai pe la sfarsitul toamnei ceva frunze iesite langa folie. Initial am zis ca-s ceva buruieni, dar cum acolo nu aveam de gand sa punem nimic peste iarna, le-am lasat in pace. Si frunzele au crescut si-au tot crescut pana mi-am dat seama ca sunt frunze de morcov. Nu le-am deranjat nici macar cu o privire pana de curand  cand am inceput sa primenim solarul pentru viitoarele culturi.

Morcoveii mei au crescut binisor, iar aseara, unora dintre ei, le-a venit randul sa-mi dezmierde o gustoasa tocanita de legume.

 

Au fost cateva zile cand s-au oprit din ouat, dar de curand, pe zi ce trece, gainile au reinceput sa oua in numar cat mai mare. Puicile de anul trecut, care acum sunt gainuse in toata firea, au trecut la treaba. Numarul oualelor zilnice a ajuns la 4-5. E chiar bine pentru ianuarie, nu ma asteptam la asta, e foarte dragut din partea lor, spre deosebire de rate care nu catadicsesc sa faca nimic.


 Iar acum, pe final, vreau sa va arat albastrul cerului de azi dimineata.

Frumos, limpede, curat ca lacrima!

4 comentarii:

  1. Ma innebunesti cu oule astea! Cred ca ma apuc si eu sa-mi bat gainile sa se oua :))) ca in celebra poveste. M-am saturat de cele din comert, fara gust si fara culoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))hai ca m-ai facut sa rad cu noaptea-n cap.

      uite, nu stiu daca e o coincidenta sau chiar le-a ajutat, nu ma pricep la asa ceva, dar am observat ca de cand le-am dat grau mai mult au inceput sa oua (am avut un amestec de boabe, unele din ele s-au cam terminat si a ramas grau mai mult).
      pe de alta parte, in mod normal din cate am inteles, ele trebuiau sa inceapa sa oua din toamna, dar n-au facut-o, le-a apucat acum.
      anul trecut pe gainile batrane le-a apucat la inceputul primaverii, in ianuarie nu au facut.

      ( ieri am luat sapte oua :) )

      Ștergere
  2. Frumos cerul,dar ce frumoasa e motata care se crede placinta ,sa-mi ierte exprimarea ;) .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daaa :) si pe mine ma duce gandul la placinta cand le vad asa asezate.
      sunt foarte frumoase ratele si cuminti ( chiar daca mai dau iama vara in gradina )

      Ștergere